Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Deconspirarea scriitorilor, mod de întrebuinţare (I)
- 12-05-2011
- Nr. 574
-
Paul CERNAT
- ÎN DEZBATERE
- 6 Comentarii
Controversele din ultimele luni privind deconspirarea unor scriitori care au colaborat cu Securitatea (asupra lor s-a aplecat deja, în Observator cultural şi Ziarul de Iaşi, Bogdan Creţu) îmi dau ocazia să revin asupra unor chestiuni atinse din alt unghi în articolul Iluziile revizionismului est-etic (publicat în trei părţi, în Observator cultural, în numerele 539, 540 şi 541, din 2010). Ele nu mai privesc de data asta direct literatura, ci viaţa scriitorilor sub ceauşism şi condiţionările ei obscure. Dezvăluiri selective Ar trebui deconspiraţi toţi ofiţerii şi colaboratorii poliţiei politice, nu să primim dezvăluiri selective, posibil controlate şi instrumentate orientat. Ar trebui să evaluăm trecutul cu discernămînt, contextualizînd cu grijă, separînd planurile şi fără partizanat autolegitimator. Însă, într-o lume în care relevanţa publică a scriitorilor ca scriitori, nu ca formatori de opinie în media, a devenit marginală, îmi e tot mai clar că modul în care sînt instrumentate aceste dezvăluiri implică adesea mize de putere, vizînd compromiterea unor adversari ideologici şi reglări de conturi. Ele fac parte dintr-o bătălie pentru Legitimitate şi Valoare (cu tot ce implică asta: prestigiu instituţional, resurse de capital simbolic şi acreditarea publică drept „Elită intelectuală autentică“). E vorba, evident, de valoarea moral-politică adăugată, legitimată mai ales prin […]
@Paul Cernat
Nu ma speriu chiar usor, cunosc din vremuri vechi unele “ciudatenii” ale raporturilor dintre institutiile MLovinescu – CNoica, si din carti, si de pe “teren”. In tot cazul, daca cea dintii a de/construit spre demontare si denuntare modelul unui sistem de la distanta, dintr-o alta geografie, demers perfect legitim, sub cautiunea adecvarii la/sanctionarii de catre/ realitate, Noica a ales sa danseze/salte la propriu in Rhodosul infernului de-acasa pe care spera sa-l poata face vivabil, fie si pentru putinii amatori in materie ; “ciudatenii”, poate chiar si unele idiosincrazii, de-o parte si de alta , insa , in cele mai multe cazuri, reusesc sa pun bemolii necesari unde se cuvine. Sint usor surprins ca bibliografia avansata de mine (D.M., editor)nu va pare edificatoare si sint de-a dreptul intrigat de acel au passage mentionat denunt (deocamdata nu pun ghilimele). E vorba de muzicianul Radulescu? V-as fi indatorat daca mi-ati indica o sursa (spre consultare ori procurare ca fisier electronic).
In ce priveste spectacolul ce ni se ofera, probabil ca il meritam si ma intreb –retoric- daca repetitiva si larga lui “hermeneutizare” are citusi de marunte valente exorcizante.
@Daniel StPaul: Tocmai de aceea eu, unul, n-as arunca piatra nici in Noica, nici in Breban. Pe de alta parte, a propos de „influenta”, informatiile in privinta activitatilor lui Noica sunt mult mai numeroase decit cele din „Adevarul literar…” pe care le invocati. V-as sfatui sa va uitati si prin memoriile si jurnalul Monicai Lovinescu sau in Anatomia mistificarii de Stelian Tanase (exista si alte surse disponibile). Trec peste faptul ca exista si un denunt, mult mai vechi, al lui Noica – smuls de Securitate sub presiune inaintea arestarii din 1959 – asupra lui Mihai Radulescu, asasinat ulterior in inchisoare. Asta, daca tot e sa cautam vinovatii cu lumanarea. In ceea ce ma priveste, inclin sa cred ca si Breban, si Noica au „influentat” exilul cu buna-credinta, in acord cu propriile convingeri, chiar daca vor fi fost folositi de Securitate. Din fericire, n-au reusit.
Sint absolut convins ca lucruri bune pot fi spuse de foarte multi dintre cei care i-au cunoscut pe cei acuzati, direct sau din carti, ca mine. Tocmai de aceea, stigmatizarea lor eticista mi se pare nu doar excesiva, ci si contraproductiva in plan cultural si nu numai.
@Paul Cernat
Multumesc pentru “omologare”… Pe de alta parte, mi-e teama ca nu va impartasesc optimismul in ce priveste viabilitate nearuncatului cu piatra. D-l Ion Vianu, reuseste o performanta “biliardica”… nearuncind cu bila/piatra in Nicolae Breban: sa-l loveasca pe Constantin Noica. Ganz gentilhomme!
Avem aci nu o tribuna de camera ci, eventual, una de buzunar. Am sa fac efortul , pentru ca tot au fost pusi in pandant Noica si Breban (oamenii), de a proceda cum spunea acelasi prints mai sus invocat: “Look here, upon this picture, and on this… Am sa incep in ordine inversa, cu Breban (….and on this…). Chiar si cei care ii sint binevoitori vor trece cu greu peste megalomania lui, peste vertiginoasa privire pe care o afunda in abisul propriului nombril; cind a facut gesturi “altruiste” ( sa admitem cite unele) acestea s-au metamorfozat in instrumente de percutie pentru exaltarea sinelui personal. In ce-l priveste pe Noica (Look here, upon this picture…), numerosi sint cei care vintura ideea “agentului de influenta” proceausist/procomunist si o fac cu vitejia de a fi parcurs, in cel mai fericit caz, doua pagini dintr-un” Adevar literar si artistic” estival de acum vreo citiva ani. Nu doar ca am citit ceva mai multisor (à propos, Romania literara nr 18 a.c. semnaleaza cele 12 volume ale Dosarului 120 artă-cultură referitor la SCRIITORI ÎN ARHIVA CNSAS ),
am avut si norocul de a putea fi in preajma acestui “nevrednic” “renegat” “amoral” si cred ca am notiuni macar minime in ce priveste calitatea omului la batrinete (cam aceeasi virsta ca a lui Breban de nos jours). Am mai spus-o pe ici si colo, sint doritor sa aflu citi dintre oamenii de cultura ai epocii lui si a celei care i-a urmat au facut ceva cit de cit asemanator cu ce a facut Noica dupa ce I se furase o buna parte din existenta. Intr-o perioada cind stia ca ceasurile-i sint dramuite, de nu cumva numarate, in loc sa-si vada de opera pe care vremile ( si slugoii ei) i-au pus-o in paranteza, s-a risipit in proiecte ce vizau dincolo de invizibila lui statuie: Coridaleu, presocraticii, Platon, Eminescu, “universitatea culturala” pe care Iulian Vlad o luase la ochi, Blaga… Pentru acesta din urma a platit din proprii-i bani, capatati pe modeste drepturi de autor si pentru conferinte d/in vest, o traducere in franceza ( ma intreb daca cei care au luat banii s-au achitat de datorie), desi, la vremea lui, Blaga fusese mai putin decit obligeant cu Noica. Usw.
Distinsul fiu al profesorului Tudor Vianu tocmai a ratat o buna ocazie de a nu rata o maiastra lovitura de biliard.
@Daniel St.Paul: am verificat, se pare ca in privinta lui Breban cam asa stau lucrurile. In cazul asta, Noica si Breban ar fi chit: amindoi au incercat sa disuadeze actiunile anticeausiste de la Free Europe dar n-au reusit. Insa problema cu „nearuncatul pietrei” ramine in picioare.
Ce poate sa para oarecum descumpanitor in “instructiunile” de fata e ca autorul se vrea si impartial narator si actant cu partis pris. Pina la urma, cum zice printul acela nordic, intelegi ca “there’s method in it” si, deci, e inutil sa pornesti la vinatoare (foarte promitatoare, de-altminteri) de inconsecventa. Ceva este, totusi, deranjant : nu poti evoca ratiunea, impaciuitorismul, tragind nadejde ca publicului ii scapa prestidigitatia . Un singur exemplu, cu dubla implicatie: este citata interventia lui Ion Vianu si trimiterea acestuia spre cazul, mult mai grav, de persuasiune disuaziva (ori disuasiune persuasiva?) al “inculpatului” Noica. Fie! e parerea d-lui Vianu (cam subiectiva si cu bibliografia neadusa la zi); in cazul acesta n-ar strica sa se aminteasca existenta unei bibliografii in care “inculpatul” da, prin aceleasi bune oficii ale inregistrarilor Securitatii, si propria versiune a modului cum el, Noica, si-a exersat ignobila-i misie de agent de influenta pe linga Monica Lovinescu si Virgil Ierunca (a se vedea, spre o pilda, pp. 157-161 in “Constantin Noica in Arhiva Securitatii” (Dora Mezdrea, editor, Humanitas 2009). Stire proasta si in ce priveste faptul ca “lui Breban nu i se cunosc asemenea gesturi” (de agent de influenta). Un exemplu citat deja si-n alte parti este cel semnalat de Ioana Măgură Bernard in „Directorul Postului nostru de Radio”, Casa de editură Retromond, Bucureşti, 1994, pg. 46) : Breban, in vizita la Munchen in 1977, incearca sa-l convinga pe Noel Bernard, directorul sectiei romane a RFE, de insignifianta actiunii de rezistenta a lui Paul Goma .
De urat, am mai ura…
Si articolul d-lui Cernat este edificator,evidentiind si nuantand faptele,mai mult sau putin grave,ale confratilor.Dar din toate acestea rezulta acelasi lucru.Securitatea a fost si ramane factorul cel mai odios si oripilant din totalitarism care a recurs la cele mai ticaloase si marsave procedee pentru a sustine Puterea si propriile interese.Securitatea in ansamblu se face vinovata de crimele ce au insangerat tara si au umplut gropile comune din gulag.Securitatea,desfiintata doar formal,trebuie sa plateasca pentru toate acestea !