Despre A.E. Baconsky, cu dus-intors
- 21-12-2006
- Nr. 352-353
-
Paul CERNAT
- CRITICĂ LITERARĂ
- 0 Comentarii
Crina BUD Rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana Editura Paralela 45, Colectia „Deschideri“, Pitesti, 2006, 306 p. Monografia Crinei Bud despre „rolurile si rolul lui A.E. Baconsky in cultura romana“ este, fara indoiala, o lucrare necesara dedicata uneia dintre cele mai reprezentative, mai fascinante si mai sinuoase personalitati scriitoricesti din anii comunismului autohton. Nu e vorba doar de (inca) un semn al cresterii interesului tinerilor pentru istoria literara, fapt imbucurator in sine. A urmari evolutia autorului Cadavrelor in vid – de la studentia „suprarealista“ la ferventul conformism partinic din anii stalinismului pur si dur, trecind prin renegarea estetizanta de la Congresul Scriitorilor din 1956, prin statutul de lider al gruparii de la revista clujeana Steaua (ca virf de lance al „recuperarii lirismului/esteticului“ dupa micul dezghet hrusciovist din 1957), pina la metamorfoza reformatoare, subversiva si insingurata a umanistului antiutopic si apocaliptic din ultimul deceniu de viata, deceniu incheiat prin tragicul sfirsit in cutremurul din 4 martie 1977 – echivaleaza cu o sectiune prin istoria culturala a regimului. Pe de alta parte, recuperarea critica a unui scriitor intrat, din cauza estetismului sau iesit din moda, intr-un relativ con de umbra este mai mult decit avenita. Caci Baconsky nu a […]