Despre actualitatea „Corespondenţei de la un colţ la altul“

A vorbi despre Viaceslav Ivanov înseamnă a vorbi despre simbolism, şcoala care a dominat poezia rusă din primul deceniu al secolului al XX/lea, şi a cărei criză generată de neînţelegerile dintre principalii săi exponenţi – ­Blok, Belîi, Ivanov şi Briusov – a dus începînd cu 1910 la detronarea sa de către mai tinerele ei rivale – acmeismul şi futurismul. Pe lîngă intresul ei intrinsec, unul din avantajele Corespondenţei de la un colţ la altul este acela de a o oferi o întîlnire foarte succintă şi accesibilă, cel puţin în aparenţă, cu gîndirea şi personalitatea celui mai dificil şi mai puţin cunoscut dintre exponenţii simbolismului – poetul, filosoful şi criticul Viaceslav Ivanov.     Figura lui Ivanov ne proiectează în zona cea mai misterioasă, în însuşi miezul incandescent al epocii de intense căutări artistice, filosofice şi religioase care a fost numită cu o sintagmă mai degrabă improprie Veacul de Argint al culturii ruse. Criticul literar din emigraţie Gheorghi Adamovici evoca peste decenii magia personalităţi sale ca pe cea a unui fel de Orfeu care-i făcea pe toţi să i se supună. „Viaceslav Ivanov nu atrăgea, ci mai degrabă fermeca, precum un vrăjitor insinuant, înţelept, liniştit, ştiind că cel o dată căzut sub […]