Despre „amorţirea trupului şi a minţii“

Autor al romanelor Ce se ştie despre ursul panda (2003), Trimisul nostru special (2005) şi al volumului de povestiri Lampa cu căciulă (2009), scriitorul (şi scenaristul) ieşean Florin Lăzărescu a publicat recent un nou roman, Amorţire (Polirom, 2013). Desprins din, să-i spunem, „şcoala“ tinerilor prozatori ieşeni a prozei cotidianului (Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu) – cu diverse ramificaţii, de la caz la caz, către absurd, derizoriu, anecdotic etc. –, Florin Lăzărescu, care a excelat în proza anecdotică, umoristică, cu poantă (în volumul de povestiri Lampa cu căciulă), încearcă aici un roman de o mai mare anvergură, mutînd anecdoticul într-o zonă mai gravă, transformîndu-l de fapt într-o poveste (alegorică) despre sensul (lipsa de sens) a existenţei, despre zădărnicia (cu trimiteri biblice, la Ecleziast), lipsa de „noimă“ (cu un termen recurent în carte) a oamenilor şi lucrurilor. Ideea e avenită, demersul în sine este justificat – el marchează o evoluţie narativă care era de aşteptat la un scriitor interesat de romanul de anvergură, cu miză existenţială –, însă trebuie spus, din capul locului, că – în ce mă priveşte – realizarea stilistică a cărţii lasă mult de dorit. Tonalitatea nu-şi găseşte sunetul firesc, potrivit – şi asta se simte de la primele […]