Despre canonul critic

Dragi prieteni, cred că prezenta intervenţie se abate de la traseul sugerat de întrebările voastre. Cu scuzele de rigoare, vă rog, totuşi, să acceptaţi şi perspectiva mea asupra a ceea ce ar putea constitui priorităţile dezbaterii legate de condiţia şi funcţia criticii literare. Discuţia acerbă despre canon, despre cum se „discută“ sau se „face“ el, a ascuns pînă acum nevoia stringentă de a configura canonul critic al epocii încheiate, în principiu, în 1989. Problema importantă nu este aceea a figurilor emblematice. Decisiv aici este criteriul de selecţie. Direct spus: ierarhia înăuntrul unui asemenea canon este dată de justeţea şi influenţa judecăţilor emise de critici asupra literaturii epocii sau de calitatea intelectuală şi expresivă a operelor lor? Într-o logică a puterii, canonul literar depinde direct de canonul critic – pare normal ca în vîrful celui din urmă să se afle cei ce au intuit (sau au decis) ordinea internă a celui dintîi. Într-o logică a interesului public, însă, cele două canoane ar trebui decuplate. Iată de ce: În comunism, critica, prin toate genurile ei, a fost mai-mult-decît-critică, a fost (a trebuit să fie) proză de idei. Criticii se protejau de poliţia ideologică mimînd comportamentul unei secte filozofice dedicate exclusiv Esteticului – […]