Despre corp in paleocrestinism
- 22-08-2000
- Nr. 26
-
Cristina Ionica
- STUDII CULTURALE
- 0 Comentarii
Peter BROWN Trupul si societatea Editura Rao, Bucuresti, 1999, 571 p., 162000 lei In Corpul si sexul de la greci la Freud (Humanitas, 1998), Thomas Laqueur, profesor de istorie la Universitatea Berkeley, subliniaza necesara precautie in interpretarea unor texte mai vechi despre corporalitate: „…este foarte dificil sa citesti carti antice medievale si renascentiste despre trup cu ochelarii epistemologici ai Iluminismului, prin care lumea fizica – trupul – apare ca «reala», in timp ce intelesurile ei culturale sint epifenomenale“. Surprinzatoarea idee enuntata de profesorul Laqueur pornind de aici este aceea ca, in astfel de texte preiluministe, sexul sau corpul trebuie sa fie inteles ca fenomen, in timp ce genul (gender), pe care contemporaneitatea il vede ca pe o categorie culturala, trebuie sa fie privit ca primordial sau „real“. „A fi barbat sau femeie insemna a detine un rang social, un loc in societate, insemna asumarea unui rol cultural si nu a fi (s.a.) organic unul sau altul dintre cele doua sexe incomensurabile. Cu alte cuvinte, inainte de secolul al XVII-lea, sexul era inca o categorie sociologica si nu una ontologica (s.m.)“. In timp ce pregatea aceasta carte, Thomas Laqueur se intilnea aproape zilnic, cum povesteste in Prefata, in fata unei cesti […]