Despre detaliu, împotriva canonului

  Întîmplător, Daniel Arasse, Omar Calabrese şi Georges Didi-Huberman s-au numărat printre „ucenicii“ lui Louis Marin, cunoscut prin lucrările dedicate atît absolutismului francez şi imaginii puterii lui Ludovic al XIV-lea, exprimate în texte encomiastice, politice, filozofice sau în tratate ale puterii, cît şi retoricii de la Port-Royal. În iulie 1985, la Centrul Internaţional de Semiotică şi Lingvistică de la Urbino, Louis Marin a organizat un colocviu intitulat „Fragment/Fragmentaire“, în urma căruia aveau să apară mai multe texte asupra raportului parte-întreg, cu relevanţă neaşteptată pentru istoria şi teoria artei, în ansamblu. În 1986, Didi-Huberman îşi publică primul textul (în revista La Part de l’Œil, nr. 2), reluat apoi în volumul Devant l’image, din 1990. Îl urmează Calabrese, doi ani mai tîrziu (capitol special în L’éta neobarocca), şi Arasse (seria de volume şi studii începe cu Le Détail, 1992, şi se termină cu On n’y voit rien, 2000). Fiecare propune o altă alăturare de termeni, plecînd de la acelaşi cuvînt: detaliu-simptom, detaliu-fragment, detaliu-particular. Împreună, cei trei discipoli ai lui Louis Marin (un filozof al imaginii, un semiotician şi un istoric al artei) propun – oare tot întîmplător? – o nouă teorie a imaginii, alternativă critică la istoria clasică a artei, bazată pe […]