Despre detractori

„Calificativul «detractor» nu se potriveste si nu se aplica autorilor de consideratii critice in raspar cu opinia publica, ambitionind sa propuna (si sa impuna) o alta scara a valorilor, ci exclusiv acelora pentru care negatia raspunde in principal unor trebuinte psihologice. Unde exista argument, nu incape denigrarea, infloritoare numai in lipsa acestora. In criza de dovezi, dar neintelegind sa-si tempereze apetitul pentru negatie, criticul se preschimba in detractor“ (Alexandru Dobrescu, Critici si detractori, prefata la volumul Detractorii lui Eminescu, I, Editura Junimea, Iasi, 2002, p. VIII). Prefata din care am citat reprezinta studiul introductiv la o antologie putin mai neobisnuita, cuprinzind, in acest prim volum, pentru prima data la un loc, textele asa-zisilor detractori ai lui Eminescu, pe care antologatorul ii considera mai degraba critici gresit intelesi de epoca lor. „Revizitarea“ acestor texte sine ira et studio contribuie la reconsiderarea unor probleme mai vechi ori mai putin vechi ale eminescologiei, cu meritul, suplimentar, de a oferi incitante subiecte de discutie pe teme de psihologia si sociologia receptarii in context cultural romanesc. Cu alte cuvinte, in economia unei culturi, pe termen lung, pina si detractorii sau cei gresit considerati ca atare isi au rostul lor, impulsionind ori fortind uneori legitimarea si […]