Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Dezbatere despre traducerile din literatura română
- 19-10-2012
- Nr. 646
-
Carmen MUŞAT
- Actualitate
- 1 Comentarii
În dezbaterea culturală din România au intrat, mai nou, jurnaliştii justiţiari, cei care dau impresia că se pricep la toate. După schimbarea conducerii ICR, tot mai multe voci „televizuale“ – a căror competenţă în materie de artă este sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire – pun în discuţie criteriile de selecţie a titlurilor şi autorilor traduşi în limbi străine în ultimii şapte ani. Cum Maelstromul politicii dimboviţene pare să fi atins şi sfera culturii, mulţi au impresia că în acest interval temporal au fost promovaţi scriitorii „băsişti“ – afirmaţie pe cît de enormă, pe atît de neadevărată. Ba, mai mult, se invocă tot mai des faptul că lipsesc de pe lista autorilor traduşi nume grele ale literaturii române contemporane: Augustin Buzura, Nicolae Breban, D.R. Popescu etc. Cum să le explici unor pseudoexperţi (care se pretind liberali) că principiul cerere-ofertă funcţionează şi în materie de politici culturale, nu doar în economie? Cum să-i convingi pe cei dinainte convinşi că nimeni, nici măcar preşedintele României, necum cel al ICR-ului (indiferent care ar fi numele lui), nu poate impune unor edituri străine nume de autori sau titluri de cărţi, că traducătorii nativi sînt liberi să aleagă ceea ce vor dintr-o ofertă editorială foarte bogată? […]
„Aşadar, de ce sînt traduşi unii autori şi alţii nu? Cum se face că autori care în România au o anumită cotă nu par să-i intereseze nici pe traducători şi nici pe editori?” … Pai, in general se observa un dezinteres crescand al editurilor pentru literatura – din productia germana de carte, ma rog, de publicatii tiparite, in quarto sau octavo, pe hartie, si cuprinsa in coperti cu un titlu si sau fara o fotografie – numai 8 procente sunt beletristica, buna sau proasta sau inutila. Ca un autor strain sa patrunda in cercul ingust de selectie al acestor 8 procente este necesara fie o investitie masiva de reclama platita, fie un lobby eficient de relatii „de piele”, foarte efectiv in cazul unor mici caste cu libidouri dereglate, devenite foarte vocale in ultimele decenii, fie, pur si simplu de genialitate. Autorii romani nu sunt cu nimic mai dezavantajati, in Germania, decat autorii germani insisi, concurenta este extrem de dura. Avantajul autorilor germani consta in existenta, in Germania, a asa-zisilor agenti literari, care, aflati ei insisi in relatii stranse (relatii incepute din universitate, sau din familie, sau chiar „de piele”) cu editorii, ii pot convinge pe acestia din urma de oportunitatea financiara reprezentata de un text sau altul. Importante sunt si relatiile – inclusiv „de piele” – ale editorilor cu presa scrisa sau radio-televizata si posibilitatea de a pune cartea respectiva, autorul respectiv, in discutie publica. Marjele de castig, in cazul cartii tiparite sunt foarte stranse, pentru edituri. Apelul la anunturile publicitare este enorm. Ceea ce il dezavantajeaza pe autorul roman, in Germania, este, in plus, faptul de a nu cunoaste limba germana si de a nu se putea pune la dispozitia editurii pentru turnee de lectura. Am experienta a peste 30 de ani de editor roman in Germania, zece prezente cu stand personal la Targul de Carte de la Leipzig, o prezenta la Targul de la Frankfurt, unde am dus, pe cheltuiala proprie, doi reputati autori romani, romancierul Alexandru Ecovoiu si poetul Gheorghe Istrate. Si cu ocazia Zilelor culturale romano-germane de la Bad Kreuznach am reusit sa-i duc pe cei doi reprezentanti onorabili ai scrisului romanesc, cu proza si poezie traduse excelent, in repetate randuri. O experienta mizerabila am facut-o la Institutul cultural roman „Titu Maiorescu”, la Berlin, unde responsabila culturala a Ambasadei de atunci n-a fost capabila sa adune nici macar 12 persoane la seara de literatura programata. La Frankfurt, ca urmare a angajarii de catre mine a unui tanar actor german, am putut vinde direct trei exemplare din romanul Saludos, in prezenta autorului. Cam tot atata a fost succesul economic al prezentarii cartii la Targul de carte de la Leipzig, unde, iar, am apelat la un tanar actor care a citit impecabil din Cei trei copii Mozart – eforturi financiare suplimentare, ale editorului, dat fiind ca autorul nu cunoaste limba germana si ca atare nu s-a putut prezenta el insusi publicului prezent. Si in cazul regretatului Gellu Naum am participat la prezentarea romanului Zenobia, inaintea publicului german, in ideea de a traduce din si in germana intrebarile adresate de cei prezenti autorului, si raspunsurile acestuia la intrebari… Reclama? In cazul Saludos si Cei trei copii Mozart, costurile de productie, cazarea, intretinerea, lectorii si transportul autorului pe teritoriul german au depasit cu multe mii de euro incasarile de pe urma a 30 de volume vandute si 80 daruite… in scop de …reclama… O foarte prietenoasa scurta recenzie a volumului in revista Literatur in Bayern – apare in 5000 de exemplare, cam asta-i tirajul maxim al publicatiilor literare in Germania – mi-a mai adus o comanda… reclama permanenta in Internet, cinci. Anii de lucru, normal, sunt aportul gratuit al editorului intru prezentarea unui autor de exceptie, citibil adica, si pentru publicul german…. Nu sunt multi Ecovoiu in Romania. Cam niciunul, de asltfel. Nici poeti de talia lui Gheorghe Istrate. Dar o cultura mare si veche, cum e cea germana se poate uita de la egal doar in ochii unor culturi la fel de mari si vechi, de aceea majoritatea autorilor tradusi sunt fie de limba engleza, fie spaniola. O mare exceptie este cea constituita de Virgil Gheorghiu cu a sa „Ora 25”, preluat si el tot din engleza, prin intermediul filmului cu acelasi nume, cu Virna Lisi si Anthony Quinn. S-a tradus enorm de mult in germana, in special in fosta Germanie de Est, in cadrul schimburilor culturale dintre fostele tari fratesti si prietene. Rezultatul? Un bazait slab, de musca prinsa-ntre geamuri. Incercarea editurii Igel, in colaborare cu Editura Fundatiei Culturale Romane, de a-l prezenta publicului larg german pe Mihail Sebastian, cu „Seit zweitausend Jahren” – de doua mii de ani – a fost un esec jalnic, editorul german vaitandu-mi-se ca n-a reusit sa vanda decat 300 din 1500 de exemplare. Dezavantajul major al lui Sebastian fiind acela ca este mort – autorii decedti n-au mare succes la publicul viu, in afara celor introdusi in manualele scolare.Herta Müller n-a primit premiul Nobel ca scriitoare romana, ci drept un soi de consolare pentru disparitia literaturii de limba germana din Romania, ca nemtoaica… Dar nu-i nici un motiv de disperare ca „romanii n-au luat premiul Nobel pentru literatura”! Cred ca traiesc, pe planeta asta, peste o suta si douazeci de popoare care n-au primit premiul respectiv… si traiesc bine mersi si fara el. Si: scriitorul roman trebuie sa se bucure de succesul scrierilor sale la cititorul roman, in primul si in primul rand! … În plus, despre succesul autorilor morti: dintre cele publicate de mine, in editura mea, de la aparitie si pana acum se bucura de un interes constant, periodic, volumasul bilingv Mihai Eminescu. „Primele traduceri in germana / Die frühesten deutschen Übersetzungen”, opt poeme traduse de Carmen Sylva si Mite Kremnitz, cu o nota explicativa de Marian Popa… Pour la bonne bouche!