Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
DIN FOIŞOR, Dacă dialog nu e, nimic nu e
- 08-10-2010
- Nr. 545
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 18 Comentarii
În perioada imediat postrevoluţionară, dar o vreme destul de lungă!, genul meu preferat era pamfletul. Citeam şi scriam pamflete într-o veselie. Dar asta nu venea neapărat dintr-un uriaş talent în domeniu, cît din incapacitatea de a dialoga, din imposibilitatea de a crede că pot avea şi ceilalţi dreptate. A trebuit să am parte de prima mea ieşire în străinătate, participînd la începutul verii anului 1990 la Conferinţa Post-Helsinki de la Copenhaga, secţiunea neoficială, a „societăţii civile“, ca să văd cu ochii mei că oamenii pot sta de vorbă, civilizat, fără insulte ori gesturi contondente, chiar dacă au păreri diferite, chiar diametral opuse. Pe vremea aceea, fumatul nu era interzis, dar pe unii îi deranja fumul. S-a votat şi noi, fumătorii, ne-am mutat, în pauze, în nişte locuri speciale. Fără supărare. Sigur că acea primă ieşire din peşteră nu m-a vindecat de tot – am continuat să citesc şi să scriu pamflete, dar poate am fost mai atent la formule şi am mai reţinut cîte-o sudalmă sau un calificativ. În timp, m-am mai autoeducat, am început să prefer articolul de analiză pamfletului ori să-l substitui cu polemica, care e, totuşi, altceva. Sigur că am publicat aici, nu de mult, un pamflet, […]
@) Dan Ghelase
…de ce ai postat mesajul, legat de partea a II-a, aici. Apoi, am vazut ca inca nu se poate posta acolo. O sa-l mult eu cind se deschid comentariile acolo. Multumesc.
Herta Muller a discutat viu, spontan, lansand teme incitante…la care Liiceanu, cu intrebari sofisticate incremenite in proiect, a evitat intrararea intr-o polemica evident dezavantajoasa…
Iar chestia de baza – dialogul dintre autoritatile actuale, fie ele si din domeniul culturii, cu populatia ganditoare – este o imposibilitate datorita semidoctismului general si agresiv al celor dintai…
Autointerogarea…ar fi o tichie de margaritar…
Si nici dialogul dintre grupurile intelectuale este imposibil azi, in disperarea generala, intre oamenii agreati de establishment si cei nu…
Iar cel dintre guvernamentali si ONG-uri este total blocat, fiind inlocuit de o …subveghere (infiltrare cameleonica) reciproca…
…că e şi aceasta o formă de dialog. Ceva în genul snoavei ăleia cu examenul oral povestită de un student: „Ne-am înţeles ca de la popă la popă…” „Cum aşa?” „Păi, când întreba el (profesorul), îmi făceam eu cruce, când răspundeam eu, îşi făcea el cruce…”
Pamflete scrie numai acela care (mai) crede în puterea cuvântului. Or, insulta, dimpotrivă, o emite acela pentru care cuvântul nu înseamnă mare lucru (ca şi votul odată primit). Cei aflaţi la putere nu au nevoie de pamflete; ei au la îndemână insulta. Iar când le-o întorci – fie şi numai în pamflet – , se oripilează.
Păi de-acolo-ncoace nu-i acelaşi lucru?
Eu spun că da.
@) Daca_nu_nu
…esti de acord ca pamfletul si insulta nu se suprapun, ci mai degraba interfereaza…
Îşi mai aduce-aminte cineva de doamna aia cu gondolele??? Vă aduceţi aminte, nu-i aşa?
Dumneaei ne-a spus că vrea gondole. Noi am spus că nu, mersi. Nici gondole n-o făcut – nu că am fi oftat noi după ele – nici banii nu i-am văzut. Şi-o tot întreabă unii/alţii de sănătate, dar doamna cu pricina şi-a cam pierdut graiul.
Ăla dialog! Nu?
Sau altă poveste, aceea a carnetelor de elev portocalii… Sper că e numai o poveste, că, de nu e aşa, atunci e grav de tot, e un fel de „pumnul în gură şi ciocu mic, copii!”.
Acuma, eu nu ştiu dacă poveştile astea de mi le-am amintit eu acum sunt doar pamflete sau chiar insulte. Eu spun că sunt insulte, pe lângă care un pamflet – chiar mergând până la imprecaţie – e mic copil…
@) Inima-Rea
Dar pare greu a` naibii de gasit! Sau sa profit ca noul PDG al TVR e consatean cu mine, de aici de la Iasi?!
L-am văzut la TVR, înainte de 1989 dar nu mai înainte de 1980. Asta-i tot ce pot spune despre, nici măcar asupra naţionalităţii n-am decît bănuieli – vest-europeană ori nord-americană.
@) Inima-Rea
…pentru filmuletul asta? L-ai vazut la TV ori pe youtube? Mi-ar placea sa dau de urma lui, mi se pare o excelenta metafora a relatiilor de putere, de tip monologal, ca sa spun asa!
@) Inima-Rea
…cu pricina! Nu l-am vazut, din pacate. Pare sa spuna cit o mie de studii savante despre muzica, ca sa spun asa, de percutie!
Este dialogul dintre cei pe care-i mănîncă palmele – un preludiu al dreptei încărierări, ca-n basme: În luptă vrei să ne luptăm, ori în vorbe să ne vorbim? Hai în luptă, că-i mai dreaptă!
Adică, cine-i mai puternic are şi dreptate.
Am văzut odată un filmuleţ despre un concert la palme şi bucile obrajilor. Instrumentele erau aliniate pe scenă, iar interpretul le pocnea cu măsură, cu tact – muzical, pare-se, căci se-auzea plici-poc-poc-plici – spre deliciul spectatorilor, care aplaudau fiindcă-i mîncau şi pe ei palmele.
Pentru reality show, se filma şi de aproape, să se vadă lacrimi curgînd pe instrumente. Care-ar fi trebuit să reziste mai bărbăteşte căci fuseseră repetiţii acolo. Altminteri, de unde-ar fi ştiut fiecare bucă a obrazului cît să se umfle pentru bermol ori pătrime cu punct (.un şfichi, aşa – de te ungea la inimă, parol!)
E mult de-atunci. Era pe cînd nu-nţelegeam că – dincolo de cruzimea spectacolului – se mai putea citi ceva: Aşa dialoghează puternicii cu cei mai prejos de ei. Îi aliniază – la Cotroceni, să zicem – şi-ncepe a-i plefturi. Iar ăia se lasă, poate că le place – sigur, le convine.
Eu zic că aşa sînt crescuţi – să nu zic „educaţi”, c-ar suna ca „dresaţi”. De mici, li se bagă-n cap marile adevăruri cu pumnul şi palma, cu şutul – dacă-s căpăţînoşi. E o lume crescută-n cultul violenţei ca soluţie culturală (cu expresia consacrată „Unde dă mama (tata) crreşte”. Or, şefu’-i şi mamă şi tată – dacă vrei să te arăneşti, să nu rămîi o piticanie de persoană fizică şi-atît. Uitaţi-vă la Boc, ce minuni au putut face cei 7 ani de-acasă: Eu te-am făcut, eu te omor!
Ce-i de mirare că tot ce-a mai studiat după aceea i-a intrat pe-o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă? Vă daţi seama că, dacă Boc ăl bătrîn era jurist, Boc era jurist adevărat – azi? Aşa, fiindu-i tatăl doar cosaş,. Boc ieşi cosaş adevărat, o ţine minte cositu’ pîn’o pune mînurile pe pept.
Fix ca-n Egiptul antic, unde asta era tehnica de iniţiere a scribilor. De-aceea se şi zice, probabil, că bătaia-i ruptă din rai.Dacă nici în vremea lui Ramses nu putem localiza raiul, unde să-l mai căutăm, în pleistocen?
Rîdem noi, rîdem dar vezi că nici societăţile adăpate de behaveorism nu-s ferite de violenţă, ba-s inundate – parcă. Rîuri-rîuri şi straturi-straturi – dinspre populaţie şi dinspre guvernare; dinspre ceilalţi – că-s maoişti, marxişti luminoşi ori islamici nervoşi cu nervii, gata să explodeze în orice clipă.
De-aia-i bun – încă – pamfletul. Vorba băiatului de cartier: Ce dai nene, nu ştii să-njuri?
Cînd or fi toţi educaţi pînă-n vîrful unghiilor – scurt tăiate – se va trece peste pamflet, direct la palme, pumni, picioare nucleare. Ne-o fi sunat ceasul, cine să ştie?
@) Sanis
…nu presupune obligatoriu, dar experienta mea empirica nu m-a pus inca in fata vreunuia care sa nu contina insulte, fie si mai mici. Nici nu se poate altfel, pamfletul construindu-se prin strategii de diminuare a adversarului.
Nici nu ma gindesc sa pun degradare pina spre disparitie a dialogului pe seama unei singure persoane, oricit de ilustre. De altfel, am simtit sa duc mai departe ce-am scris aici, intr-un al doilea episod.
@Liviu,
din cite stiu eu, insulta nu este „obligartorie” intr-un pamflet. Este suficienta ironia, chiar sarcasmul. Arghezi a spus „baroane”, nu „porc de ciine”… Cum zici, nu e nevoie de pamflet pentru a insulta pe cineva 🙂 Tine foarte mult de o limita pe care ti-o pui si sub care refuzi sa mai cobori, indiferent ce ar face „adversarul”.
Care e diferenta intre „gaozar” si „betivan chior”? Pe ce temei mai criticam vulgarul, daca ne dovedim la fel de vulgari? Sa amintesc de Udrea? Ea cel putin nu a folosit niciodata vulgaritati!
E intr-adevar foarte greu sa dialoghezi. Trebuie sa consideri din start ca si interlocutorul are, poate, partea lui de adevar. Printre „pupisti” a fost trecut intr-o veselie si Cartarescu – desi, stiut este ca el nu a beneficiat niciodata de sinecuri. Dar, in subtitlu, este considerat si „prostit”, „de rea credinta” sau de-a dreptul… timpit.
Singurul lucru care face o cit de mica diferenta este faptul ca, in timp ce autorul unui pamflet trebuie sa isi decline numele, un postac este, intotdeauna ANONIM. Deci, nivelul „dialogului” coboara drastic si imediat, sub securitatea anonimatului. Personal, cred ca dimnuarea/disparitia dialogului nu poate fi pusa NUMAI in circa lui Basescu, ci in primul rind a generalizarii comentariilor anonime pe site-urile romanesti. Si din dilema asta nu putem iesi, vorba clasicului…
@) Tudor
…e un gen literar, insulta poate fi o componenta a acestuia. Ba chiar as spune ca e greu sa gasesti un pamflet care sa nu contina si insulte. As spune ca notiunile sint interferente, pentru ca, desi nu prea poste exista pamflet in absenta insultei, pot exista o multime de alte cai de a insulta, in afara pamfletului. Acesta, macar, si-ar putea aroga anumite calitati estetice.
Stimate Liviu Antonesei, am o întrebare: Care este bariera între insultă și pamflet? Daca cel insultat a reclamat pe făptuitor, acesta din urmă s-a apărat spunând că a fost pamflet și nu insultă. Care este deosebirea dintre pamflet și insultă?
@) Daca_nu_nu
…ca mereu se intimpla asa, dar poate, pina la urma, macar unii ciini se vor decide sa si muste!
…să citesc urmarea. Deocamdată, privind în jur, rămân cu o singură impresie: Câinii latră, caravana trece…
…sa nu fiu provocat, cum n-ar fi rau sa invat mai bine sa nu raspund la provocari! Textul acesta, dupa cum mi se pare mie acum, va avea o urmare, despre conditiile individuale ale dialogului!
…spui domnia ta că n-ai de gând să recidivezi. Cred. Chiar cred că n-ai de gând. Numai să nu fii iar provocat. Că, din cât te ştiu, nu scrii pamflete numai să te afli în treabă. Şi dacă bine-mi aduc aminte, a fost un fel de răspuns la o atitudine publică pornită de sus în jos.
Dacă nu, nu.