DIN FOIŞOR. Poeţii mei: Ion Zubaşcu

Ştiu poezia lui Ion Zubaşcu încă de la Gesturi şi personaje, volumul de debut din 1982. Şapte cărţi în răstimp de aproape trei decenii – e, mai degrabă, o probă de parcimonie, mai ales că număr Omul disponibil de două ori, avînd două versiuni şi, după mărturia poetului, va mai avea. Mi-au plăcut cărţile sale, inclusiv „antologia de scriere creatoare“, apărută tot în anul debutului. N-am reuşit însă, pînă azi, să scriu despre această poezie tinzînd mereu către esenţial şi atingînd acum, cu Moarte de om. O poveste de viaţă – Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010 –, chiar esenţialul. Nu ştiu de ce s-a întîmplat aşa, poate pentru că volumele mi-au căzut în mînă mereu cu oarecare întîrziere, poate pentru că ani de zile nu prea am mai scris, în general, despre cărţi. Sau poate pentru că am dat o importanţă mai mare muzicianului decît poetului. Chiar şi în ultimii ani, de cînd am legat o anumită prietenie mai mult pe e-mail, am senzaţia că mi-am petrecut mai multă vreme ascultîndu-i muzica, oriunde m-aş duce, că e adăpostită în laptopul care mă însoţeşte în călătorii, decît citindu-i poezia. A venit, deci, momentul să-mi mai plătesc o datorie…   A venit momentul, […]