Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
DIN FOIŞOR. Un avatar al lui Poseidon în insula lui Zeus
- 17-09-2010
- Nr. 542
-
Liviu ANTONESEI
- Rubrici
- 22 Comentarii
Mai sînt cîteva ore pînă cînd trebuie să-mi trimit prin mail textul pentru rubrică şi se bat subiectele în mintea mea mai ceva decît grecii şi turcii în războiul pentru Asia Mică. Mai întîi, romanele comentate succint acum două săptămîni. Apoi, tocmai am terminat de citit volumul lui Dorin Tudoran cuprinzînd o parte din amplul său dosar de Securitate, iar subiectul e tentant. Şi cum nu e destul, îi mai am în minte şi pe cîţiva dintre „poeţii mei“, care-şi aşteaptă răbdători rîndul. Pe de altă parte, nu mă pot obişnui uşor cu situaţia că nu mai sînt în Creta, ci de aproape o săptămînă aici, în ţara tuturor posibilităţilor, chiar dacă nu şi pe pămîntul făgăduinţei. Nu mai cred în făgăduinţele de aici şi voi reveni puţin, pe calea memoriei, în Creta cea plină de făgăduinţe. Ce urmează e o mică întîmplare cretană reală. Cîndva, dacă îmi voi învinge inerţia, se va împleti cu ficţiunea, se va îmbogăţi în detalii şi va deveni o povestire. Deocamdată, iat-o, într-o relatare aproape reportericească. Eram cu puţin înainte de jumătatea sejurului cretan, într-o după-amiază, pe la cinci, cu lucrurile lăsate pe insuliţa mea de piatră, despărţită de piatra uriaşei insule de […]
@) Daniel StPaul
…pentru imensa amabilitate!
Cu canisii insa, nu-i joaca! Maturizarea, maturitatea si inceputurile batrinetii – daca nu ma pripesc! – mi-au fost insotite de trei canisi, ultimul plecat de moarte buna – ce expesie! – acum aproape doi ani. O ierarhie a fiintelor de uz personal incepea cu canisii, continua cu ceilalti ciini, cu lupii, delfinii, caii, oamenii venind cam in pozitia a cincea sau a sasea. Acum, am un motan van si o iepuroaica care si-a schimbat domiciliul cracovian… Locul oamenilor tinde sa se mai declaseze…
Apropierea in ierarhie a canisilor si delfinilor ma face sa cred ca transformarea sugerata ar putea fi posibila…
Desi parca ar fi ceva mai de asteptat pe un ostrov din vecinatate, cum marea-i aceeasi, parca voia gindului s-ar duce mai cu sirg catre un avatar al dee-ei carea amoriul pastoreste.
Am un simtamint ca prezenta caniche-ului in istorioara e o necesitate obiectiva… Nu am avut animalute de companie nicicind, insa imi recunosc slabiciunea entuziasmelor ocazionale. O data, la mare , un caniche cu blanita (da!) café-au-lait mi-a furat inima ( vocea trimbitata a unei „dudui” convorbind cu cineva m-a trezit din absenta :”uite ce haios e ‘pechinezutu ala!’ „) De fapt, caniche-ul era un foarte responsabil SPP-ist al unui pruncut ce abia se tinea copacel si care nu voia sa se joace decit in apa, permanent, si care-si cam epuizase parintii , retrasi, din cind in cind, pe cearceaful de plaja. Cind copilasul incerca sa o ia dinspre margine spre apa mai adinca, serviciul de paza si protectie caniche il impingea , facindu-l sa cada in fund. Daca infantul insista si incerca o demonstratie de „forta”, catelul latra usor, oarecum cu repros. Cind simtea ca lucrurile puteau lua o turnura grava, latra diferit si alerta „autoritatile” (parentale). A propos, latratul acela prevenitor era infinit mai placut decit soneria de apel a multor mobile de azi. Poate atunci, poate mai tirziu, am aflat ca, din stirpea canina, alaturi de terre-neuve-i/labradori, caniche-ii evolueaza cel mai dezinvolt in apa. Iau informatia de buna pentru ca, iata, daca in cazul de fata Poseidon este stapinul, caniche-ul vine foarte à propos. Dar, cum spuneam undeva mai sus, intrevad si posibiltatea ca avem a face cu insusi Poseidon -militant subsersiv-, nu cu un avatar al sau. In divinitatea-i eterna, zeul supravietuieste raposatului sau fiu , Orion (cel neconstelat). Am vazut chiar si printre parintii cu copii adulti in viata ca „mostenesc” garderoba progeniilor ce au comis, asa ca nu e de mirare ca Poseidon va fi mostenit din ciinii fiului sau. (critici reprosinde ce ar sustine ca, in nici un caz, nu avem in caniche un ciine de vinatoare, sint neavenite…) Am unele informatii ca in noptile instelate din octombrie, Poseidon emersat insotit de un canin, posibil un caniche, asculta muzica lui Orion constelatul, care se produce cu arc(us)ul acordat ba in Canis major, ba in Canis minor .
PS. Domnule Antonesei, prin bunavointa unei doamne Blavatsky foarte saritoare (la propriu), in ciuda virstei sale copticele, am avut o scurta intrevedere cu d-l Poseidon Kyprianou , oarescind var bun, acum ceva mai distant, cu Arpenteur-ul lui Kafka. D-l Kyprianu, din sejurul sau in(de)finit pe vastele domenii ale unui frate al lui Poseidon, s-a aratat impresionat sa afle ca investigatia sa v-a pus pe ginduri si se simte obligat sa va exprime eterna gratitudine.
@) Daca_nu_nu
…cu alta?! Scrisul e scris, iar bautul e baut! Dar sa existe roman care sa nu fi baut raki/rachiu?
N-am băut raki în viaţa mea…
@) Daca_nu_nu
…povestea ta in directiile amintite, care mi se par foarte apetisante. Nu ne suprapunem, eu voi ramine oricum intr-o nota mai degraba realista…
@) Daniel StPaul
Dar ma obsedeaza povestea lui Poseidon Kyprianou. Incerc sa-mi amintesc daca singua taverna traditionala care a supravietuit in Hersonissos, la margine orasului, in directia Analipsi – Heraklion, se numeste Poseidon au ba! Nu reusesc, va trebui sa verific vara viitoare, dar pina atunci ramin cu obsesia in cap. Imi amintesc insa o taverna Posedion, intr-un sat de la citiva kilometri, in interior, de Hersonissos, in care am intrat acum doua veri…
…care te pot sminti de-a binelea…
Mai bine nu te întrebi şi aştepţi liniştit povestea. Pentru că un astfel de personaj trebuie să aibă în spate o poveste. Sunt sigură că o vom afla. Cum? Cine ştie…
În general, când numai ce-ai cunoscut un om care-ţi place nu te-apuci să-i scotoceşti trecutul, prin urmare iei de bun ce-ţi spune el. În această variantă, povestea o va ţese el însuşi, în timpul şederii pe banca din faţa bisericii, la un pahar de vorbă, când limbile de dezleagă firesc, natural, fără ocolişuri.
Sau, dacă povestea nu se descarcă de la sine, poate va interveni un alt personaj – un sătean, un enoriaş, un călugăr te miri ce bizarerii pot apărea în pustietate – capabil să toarne/turneze o poveste în poveste.
Mai degrabă cred însă că o va spune preotul însuşi. Undeva trebuie să fie o femeie. Pentru care/din cauza căreia va fi ales el pustia… Nu cred să fie pe lume schivnic, oricât de pios, care să nu se bucure când îl găseşte cineva. De-aceea, cred, a vrut cu tot dinadinsul să sărbătorească, împărţind o sticlă de raki cu drumeţul. („O bărdacă de răcoare / Unui călător străin / Şi-un crâmpei de lumânare. / Alta, Sfinte, nu. Amin!”).
Ce chestie! Să devii pământean după ce-ai fost lup de mare şi să rememorezi viaţa de zeu, în linişte, la un pahar, în faţa unui străin, ca într-o spovedanie…
Nu e puţin lucru.
…îmi pare clasic: un bărbat frumos şi puternic, în pragul amurgului. Deocamdată nu ştim despre el decât mărunţişuri. Poate nici n-a fost căpitan de vapor. Poate fi o metaforă, iar vaporul lui, eheu, poate fi o viaţă de om sau de zeu. Că zeii pot umbla printre oameni, chiar dacă sunt zei ai adâncurilor. Însuşi Poseidon – de pie memorie – nu era doar stăpân peste mări, ci şi peste lacuri, chiar peste ape curgătoare… Ne amintim cum a lovit el cu tridentul lui fermecat şi a scos apă din stâncă, taman pe Acropole. Dar nu i-a fost dat să ia-n stăpânire Atena, cum nici Corintul (pe care i l-a suflat Helios), nici Egine (câştigată de Zeus), nici Nexosul (luat de Dyonissos), nici, nici, nici… Poate de aceea s-a retras într-o biserică. Pe Atena însă, nu cred că a putut-o vreodată ierta, că era singura femeie care a îndrăznit să-şi măsoare puterile cu ale unui bărbat, iar biruinţa ei ce poate alta însemna decât victoria unei minţi de muiere într-o lume gândită de bărbaţi.
Personajul narator îl vede avântându-se în valuri, dar nu-l vede ieşind, cum bine s-a spus deja. E drept că a lăsat în urmă o moviliţă de haine, iar hainele sunt marcă a componentei umane din zeu. Dar dacă nu s-a întors să le ia? Dacă s-au prefăcut în… ţărână – mă rog, nisip, prundiş ori scoici, ce va fi fost pe ţărmul acela – ca tot ce-i muritor, deci trecător, deci vremelnic, şi dacă vor fi răsărit în altă parte, pe altă plajă, sub altă stâncă? Şi dacă panglica ce-i strânse părul nu era altceva decât tridentul? Iar câinele se va fi dat şi el de trei ori peste cap şi va fi devenit la loc delfin, ori cal de mare ori… vreuna din fiicele lui Nereu?
Mai spune legenda că, în confruntarea lui cu Atena – pentru întâietatea asupra Atticii – Poseidon a pierdut. Acuma, păcătoase-nepăcătoase femeile, n-or fi fiind ele toate atât de nesăbuite încât să dea cu scutecul de cer, măcar că strigătoare la cer rămâne pe veci o astfel de faptă. Sunt convinsă că din acest motiv a fost ridicat cerul atât de sus, de nu-l mai poţi atinge nici cu gândul, darămite cu fapta…
Cind Lordul Elgin a „transferat” frizele Parthenonului cu nava „Victory” (un soi de „Biruinta” de-a noastra), a mai inghesuit pe corabie si alte citeva maruntisuri; printre ele si o marmura epigrafa din taverna arhetipala cu numele Poseidon , careia Zeul omonim insusi i-a taiat panglicuta inaugurala in vremi imemoriale, oarecum mitice. Paranteza. O curiozitate greu explicabila, in tara lui Dionyssos, tavernele cu numele de Poseidon sint mult mai numeroase. Un domn cu aplicatie investigativa, Poseidon (ca sa vezi!) Kyprianou, s-a hotarit sa inventorieze toate localurile dionisiace cu numele Poseidon din intreaga Elada. Dupa o viata lunga, de sacrificiu si renuntare, a murit nemingiiet si neiimplinit: abia daca a reusit sa le inregistreze pe cele din Attica si din Epir. Ii mai ramasesera restul Greciei continentale si citeva mii de insule si ostrovele de luat la puricat. Paranteza inchisa. Revenim la corabia noastra. Capitanul Eel Lowson, un ins foarte descurcaret, a reusit sa subtilizeze marmura tavernala epigrafiata si, ajuns in Albion, a dus-o in casa de la tara a socrilor lui. Unul din descendentii capitanului, june petrecaret si cu talent versificator, a tradus inscriptia si a daruit vorbitorilor de engleza intelepciunea vechilor eleni. Mostenitorii lui de azi, cind se vehiculeaza tot mai des si mai insistent ideearetransferarii la bastina a transferului facut de Lordul Elgin, sustin ca nu stiu nimic in legatura cu marmura cu versuri bahice. Daca insisti, insa, iti daruiesc un fluturas cu traducerea comisa de inaintasul din familie. O alatur.” There are five reasons we should drink:/ Good wine, a friend, or being dry/ or lest we should be, by and by,/ Or any other reason why…”
Dar sa nu uitam de Ppm di istorioara; am notat cu totii ca preferinta lui se indreapta spre raki. Cum s-a ajuns (decazut?!?) de la vinul poseidonic-epigrafic la distilatul contemporan? Probabil urmind acelasi principiu aplicat trecerii de la hipic la vespic pomenit mai sus: din armasar, tint.. ….
In Registrul de Inventii si Patente al Olympului, Poseidon este cotat cu inventia calului; nu e cazul sa mai subliniez cit de covirsitoare a fost aceasta inventie: amerindienii cu care a dat fatsa Columb erau goi nu atit pentru ca acesta i-a descoperit, cit mai ales pentru ca nu aveau acoperirea unei asemenea inventii (entre autres). Poseidonul din istorioara noastra (Ppm, aide mémoire), dupa cum am vazut, descaleca de pe un scooter . Nu e mare scofala sa vezi in acest cal putere modern, perfectat pe tarmurile unde Poseidon se cheama Neptun, avatarul inventiei arhetipale a arhetipalului rege al tarimului acvatic. Sigur, ar dura oarescit sa aratam cum s-a ajuns de la Calul Originar la cel cu transmisie pe roata din spate(deci fara lant), dar, ca sa nu mai complicam lucrurile, sa spunem doar ca s-a aplicat principiul : „Sa facem din armasar tint.., adica , V(i)espa”
@) Daniel StPaul
…magister, pentru aceasta simpatica dezlantuire de eruditie excelent decrispata. Daca mai si urmeaza, desfatarea va fi cu atit mai mare!
@) Liviu Floarea
Ma bucur mult ca ti-a placut!
Personajul.Pentru comoditate, sa-l apelam Ppm (de la post modern) .
Dupa marturiile pe care le detinem, Ppm INTRA in mare, pare o fiinta terestra (movilita de haine). Iconografia traditionala ni-l prezinta pe Poseidonul cel en-titre IESIND (émergeant) din mare . Ppm inoata; arhetipul este cel putin amfibiu si nu are nevoie sa inoate, motricitatea lui divina il scuteste de efort si, in plus, suita de tritoni si nereide ar prelua , oricind, corvoada miscarii in mediul acvatic.
(Alte) Semne de intrebare. Cum am mentionat mai sus, suita lui Poseidon arhetipal nu include canishi, nici macar ciini generici. E drept, il include pe Delphin , aceasta simpatica creatura cu apucaturi la fel de jucause ca ale unui canin (Delphin a fost „ambasadorul” care a curtat-o pe Amphitrite in numele lui Poseidon). Caniche-ul ne poarta, insa, cu gindul la fidelitatea intruchipata, in speta, Argus si, ca urmare, Ppm ar putea fi un avatar al lui Odysseos, ceea nu poate fi exclus, Ppm insusi confirma a fi fost si capitan de nava (hmmm…, vapor. Da’ si Basescu…).
Un curios fapt semnalat de ale noastre „intelligence” services: Ppm pare sa infirme o indelung incetatenita idee ca preotii au ca preferinta, in prelungire, sau din „deformatie”, sacerdotala, vinul de impartasanie; ori, noua ni se povesteste ca Ppm vine din biserica cu „o sticlă de jumătate de litru de raki”. Daca e sa dam crezare sugestiei serviciilor amintite, Ppm ar fi nu un avatar al lui Poseidon ci chiar Poseidon, venit sa mineze dinlauntru -prin adulterarea practicii rituale- cultul care i-a detronat pe el si pe ai lui. O reconquista, cum ar veni.
Posibil sa urmeze.
foarte frumos
@) Virgil Culiceanu
Da, asta e miza acum, sa reusesc s-o redimensionez fara s-o stric!
Fantastica intamplare. Mai ales pentru ca e reala!
Deocamdata, chiar este o povestire, si inca una de inalta tinuta. Daca reusiti sa o dezvoltati, fara sa o stricati, eu va doresc succes. Eu personal, deja am citit-o de doua ori, cap coada.
Succes Cretan, in continuare,
Virgiliu
@) Mutulica
Si e numai schita concentrata a povestii! Sper sincer sa n-o stric cind o voi dezvolta!
ca si povestile din Cracovia, ac. istorisire din Creta
este minunata
@) Inima-Rea
Eliade se inseala putin – ciudat face asta chiar impotriva uneia din descoperirile sale importante, cea care se refera la unitatea cultural neolitica a spatiului eurasiatic!
Povestirea ta mi-a amintit de bucuria cu care-am găsit la Eliade – Istoria ideilor şi credinţeor religioase – menţionarea uneia unice: Pe cînd cerul era aşa aproape că-l puteai atinge cu mîna, o femeie s-a găsit să şteargă scutecele murdare ale copilului, tocmai de cer. Atunci, Dumnezeu s-a supărat şi a-nălţat cerul în slavă.
Eliade spune că acest epsod unic s-a fost găsit doar în spaţiul românesc, la fel ca „a doua înmormîntare” (dezgroparea osemintelor, la 7 ani şi reînhumarea lor după sfinţire) dar – evident- cu o semnificaţie de curiozitatate, mai curînd, decît cu una religioasă.
Numai că „această credinţă” o aflasem în prima copilărie, de la maia mea (maternă) – o sîrboaică analfabetă, profund credincioasă dar şi vindecătoare şi cititoare-n bobi. N-am cum şti dacă acea credinţă o dobîndise – ca şi mine – din prima copilărie (la Sip) ori de la biserică, din predici. Nu mi-e de ajutor nici măcar încheierea ei – „… că muierile-s păcătoase, mumă, .d’aia nu le rabdă Dumnezeu în altar şi le-a sortit să nască-n chinuri” – fiindcă-i peste tot eresul în credinţă, ca urzeala care-ntrăiniceşte ţesătura, pe dedesubt.