Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Din nou despre ICR, despre propagandă şi aberaţiile „depolitizării“
- 20-03-2013
- Nr. 666
-
Carmen MUŞAT
- Actualitate
- 28 Comentarii
Deşi am criticat constant vechea conducere a Institutului Cultural Român pentru partizanatul politic, asumat în nume propriu de H.-R. Patapievici şi Mircea Mihăieş, n-am ezitat niciodată – nici eu şi nici colaboratorii Observatorului cultural – să recunoaştem meritele acesteia în organizarea şi funcţionarea Institutului, în derularea unor programe culturale care au reuşit, în timp, să pună România pe harta culturală a lumii şi să facă din filialele ICR din străinătate parteneri credibili de dialog. Echipa Patapievici-Mihăieş-Tania Radu a reuşit să construiască o instituţie competitivă, dinamică, evident nu perfectă, dar perfectibilă, preocupată să promoveze produsele culturale româneşti pe o piaţă culturală tot mai diversificată. În pofida reproşurilor punctuale pe care le-am făcut la adresa editorialelor săptămînale semnate de Patapievici şi Mihăieş în presa cotidiană, Observator cultural a consemnat constant evenimentele organizate de ICR, precum şi ecourile pe care acestea le-au stîrnit în presa străină. Schimbarea fostei conduceri a ICR, derulată în regim de urgenţă, vara trecută, s-a făcut sub pretextul firav al depolitizării instituţiei. S-a extins, cu alte cuvinte, asupra întregii instituţii, acuza de partizanat politic care-i viza, exclusiv, pe cei doi conducători ai săi, iar din ICR au fost îndepărtaţi, peste noapte, oameni de un profesionalism incontestabil. După îndepărtarea oamenilor, […]
Patapievici versus Marga? Cred ca m-am ocupat (in scris) destul de defectele ICR-Ptapievici, de teapa de 10 milioane euro pe care bugetul institutiei respective a reprezentat-o pentru starea economica generala a tarii, despre insuficienta prezentarii la New York a \”expozitiei\” Zacuscai international, despre prezenta printre oaspetii bine-primiti ai Institutului, in Germania, a unor colaboratori dovediti ai Securitatii, despre faptul ca nici un institut cultural care se respecta, din Occident, fie Goethe Institut, fie Istituto Italiano di Cultura, fie Instituto Cervantes nu au in fruntea lor persoane fara doctorat valabil – volumele polemice, spumoase, usurele, pline de refularile unei adolescente retardat traite ale d-lui HRP netinand loc nici macar doctoratului in fizica, pe care ar fi putut sa-l obtina daca s-ar mai fi ostenit nitel… Dar, din cate imi aduc aminte, n-am gasit niciodata de reprosat d-lui HRP politizarea intentionata a ICR – dimpotriva, daca i-as fi reprosat ceva, ar fi fost acel laissez faire, acea acomodare \”comoda\” care ii aducea periodic prin seciile occidentale ale Institutului fosti securisti, baieti de protipendada (doar si d-l HRP a fost baiet de protipendada, nu?) bolsevica, cu diplome usurel facute in domenii in care vechea nomenklatura si-a plasat puioasa prasila in vederea \”zilei de maine\” (prin \’84-86 vizita frecvent Occidentul un anume fost colonel Magirescu, care cauta sa convinga Exilul, putin si subred cat era, ca scopul cel nobil ar fi fost \”salvarea tineretului\”… al naibii \”tineret\”, a la Sorin Rosca Stanescu, Ponta, Nastase… si eu unul ma gandeam la tineretul Romaniei, nu la puradeii aparatcicilor si mai-mai sa-l creditez pe mameluc, precum in Justitie, sub aspectl nevinovatiei…)… Ca d-l HRP si adjunctul sau M. Mihaes au luat pozitie, in propriile scrieri, de partea Presedintelui Traian Basescu nu m-a deranjat de fel, este dreptul lor, si gasesc ca ar fi fost normal sa li se alature mult mai multe voci din randul intelectualitatii reale sau auto-declarate, dat fiind nu omul si functia in cauza, ci acea \”minima moralia\” privind statul de drept, pe care a reprezentat-o si o reprezinta in politichia romaneasca de azi. N-am remarcat insa nici o ocazie in care d-nii HRP si Mihaes sa-si fi incitat inferiorii ierarhici sa li se alature ca atitudine si mentalitate. Asa ca… sa mai fim slabiti cu \”politizarea\” ICR-Patapievici, mult mai politizata a fost Fundatia Culturala Romana, sub presedintia lui Augustin Buzura. In ce priveste ICR-Marga… ajunge sa remarcam schimbarile de personal in institutele din Vest, facute nu doar arbitrar, dar si in contradictie cu regulamentul de functionare, ca sa vedem in ce directie bate vantul. Bineinteles, nu ma indoiesc ca respectivele demisii si numiri abuzive nu vor fi consfintite de actualui Ministru de externe Corlatean, se stie din proverb ca un cioroi nu-i scoate ochii altui cioroi, cu atat mai putin cioroii stalinisti in mentalitate si reflexe. Prevad insa, cu tristete, ca in cativa ani, ICR-Marga/Garbea (executant constiincios, cu reflexe conditionate de caine credincios al patronului, cum s-a dovedit si in Uniunea Scriitorilor fata de stravechiul brontozaur bolsevic, N. Manolescu) va avea imaginea unei palide reprezentante socio-politice demne de Belarus sau Turkmenistan. Si, in aceasta perspectiva… incep sa regret chiar si balabaneala stanga/dreapta si auto-driblajele fostului ICR-HRP/Mihaes, care, oricum, au prezentat o imagine mai viabila, pluriforma si multicolora a Romaniei de azi, de fapt cele patru Absurdistanuri europene care se calaresc unul pe altul: politic – economic – social – cultural …
Faptul ca exista o viziune mai larga despre cultura, care
cuprinde si stiintele este un lucru bine-cunoscut. Dar, ce
au Marga si actualul ICR in legatura cu aceasta idee ?
Exagerati „teribil” !
Doamna Musat aveti dreptul sa pledati pentru o vizune mai larga sau mai restransa a ideii de \”cultura\’…
Va inteleg ca dumneavoastra pledati pentru o viziune restransa (ca si cea a ICR-ului patapievicean) a ideii de \”cultura\”, e firesc, sunteti in zona literaturii si va dorit cat mai multe finantari pentru proiectte din acest domeniu….
Insa permiteti ca altii sa aiba o viziune mai larga… si cred ca sunteti de acord cu mine, ca institutiile asemanatoare, de tip \”British Consil\” sau \”Gothe Institute\”, etc., au adoptat de mult timp o viziune mai larga a culturii, asa ca, pledoaria dumneavoastra mi se pare de tip \”a trage jar pe spuza ta\”…
Daca singura critica este aceea ca sustineti o alta viziune, e bine ca o exprimati, dar sa nu uitam ca ea este una interesata, si, in primul rand, sa remarcam si faptul ca „best practice”-ul international a propus de mult si implementeaza de decenii cu succes o viziune mai larga…
V-aţi întrebat vreodată cine sunt cei care dispun de fondurile ICR în străinătate? Şi, mai ales, câte din acele fonduri sunt dirijate efectiv spre manifestări culturale şi câte intră în buzunarele ,,organizatorilor\”? Păcat că obiceiuri urâte din ţară sunt transferate (şi) dincolo de hotare.
Sper sa nu aveti impresia ca, daca aveti ultimul cuvant, aveti si dreptate. Sintagma „dictatura bunului-simt” nu-mi apartine; au lansat-o cei care sunt acum la putere. Probabil li s-a parut o gaselnita formidabila. Vad ca va repugna si dvs. Iata, aici chiar aveti dreptate.
Mediul inconjurator si socialul nu e aseptic. O institutie bugetara este evident controlata politic din natura finantarii ei publice. Ca sa obtii mai multi bani, trebuie sa mai spui una alta pentru finantatorul tau politic.Un exemplu este ambasadorul actual al Frantei-un politruc economist perfect,venit sa traga pe spuza Frantei ultime privatizari de la orizont- care face afirmatii gratuite despre cei care n-au fost prezenti doar ca Hollande a participat aiurea la targ-noua structura insa a renuntat la o librarie in cadrul Institutului Francez, dar a refacut cinematograful. Insa din cate ar fi putut fi, nu exista decat putine cazuri concrete si grave de politizare in adevaratul sens al cuvantului al fostului ICR. Ca unele vedete autohtone de carton, fondatori de maculatura ISI prin toata tara, precum si cacademicieni sau localisti de meserie nu-si gaseau locul in programele ICR, e alta poveste. Ceea ce se intampla acum e pur si simplu razbunarea de neam prost a pensionarilor care s-au desavarsit intelectual in deceniul 8 al secolului trecut. Va asteptati la altceva, avand in vedere trecerea de la o institutie individuala la o institutie colectiva si implicit anonima-senatul, apanajul mediocritatii, pionii unor lideri, de altfel, mult mai politicianisti si populisti ab initio. De altfel, King Kong, Caloriferul marxist, revolutionarul Marga, e membru de partid si serveste, implicit, interesele de partid inaintea oricarui alt criteriu. Naivitatile se platesc, numai ca nu platiti dumneavoastra nota, ci intreaga arta contemporana de la mediu in sus valoric, care nu stie cum e cu caloriferul,cantarea romaniei si turismul romanesc promovat de ion iliescu si emil constantinescu.
Stimata Doamna,
Nu, nu sint la Paris, nu-l „acompaniez” pe dl. Marga. Sint la Bucuresti.
Daca revista noastra aminteste ca in presa franceza – in aceste zile – se scrie despre literatura romana, nu inseamna ca il „acompaniem” pe domnul Marga. „Acompaniem” literatura romana. Fara doar si poate, alegerea Romaniei ca tara invitata de onoare la Salon du Livre se datoreaza eforturilor fostei conduceri ICR. N-am negat (nici eu, nici colaboratorii nostri) acest fapt, noi l-am subliniat in diverse articole dedicate Salonului de Carte.
Faptul ca s-a scris si se scrie acum in presa franceza – „Le Monde”, „L’Express”, „Le Point”, „Lire”, „Magazine Litteraire” etc. – despre literatura romana, e un semn bun. Va rog sa ma contraziceti…!
Cred ca lumea literara franceza este interesata de literatura romana, iar prezenta scriitorilor romani la Paris a fost salutata de partea franceza ca un act de normalitate (ca tot ati invocat „normalitatea” intr-un mesaj precedent). A se vedea si opinia Ambasadorului Frantei la Bucuresti, Philippe Gustin.
Ca ICR, sub conducerea dlui Marga, are mari probleme de relationare, coerenta si strategie – si acesta este un fapt. Dar sa spui ca intrega cultura romana se inalta prin Horia-Roman Patapievici si cade prin Andrei Marga mi se pare exagerat. Personalizarea raporturilor culturale mi se pare hazardata. O seama de volume de la Salonul Cartii au aparut fara sprijinul ICR. Sint autori romani care conteaza international fara sprijinul ICR. Sint publicatii franceze (cele amintite, dar si altele) care scriu despre literatura romana pentru ca asa cred ca este bine, normal si firesc in lumea europeana. Ca RFI Romania are un studio in chiar inima Salonului Cartii, unde a invitat romani si francezi sa fie impreuna si sa dezbata impreuna e iarasi un semn care nu tine de ICR, ci de faptul ca partea franceza vrea sa ne ia in seama, dincolo de orgolii, rautati, umori si contestari. Am ascultat citeva din aceste interventii (Norman Manea, Varujan Vosganian, Bogdan Suceava, Fabienne Reuter, Jean-Francois Peres, Iulia Badea Guerite, Ileana Surducan, Simona Kessler, Stefania Nalbant, Bruno Doucey și Philippe Leveau – la RFI Romania) si n-as spune ca ele il „acompaniaza” pe dl. Marga.
Scriitorii romani au putut sa treaca peste nemultumirile de la Bucuresti si sa spuna „reprezentam Romania”. S-au pliat pe o formula de cordialitate si de dialog imprimata de partea franceza.
Din acest punct de vedere, refuzul lui Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Neagu Djuvara de a se intilni cu cititorii francezi si de a raspunde invitatiei Centrului National al Cartii mi se pare inabil, chiar ofensator fata de partea franceză, care i-a dorit la Salon du Livre.
Matei Visniec a sintetizat prezenta Romaniei, la RFI:
http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/cartile-o-alta-imagine-romaniei
„…datorită scriitorilor, România prezintă în străinătate o altă imagine… Mai rămîne întrebarea: vor înţelege într-o bună zi oamenii politici din România că domeniul culturii trebuie sprijinit într-o logică prioritară fiind pentru moment singurul „brand” veritabil de ţară? Vor conştientiza ei faptul că investiţiile în cultură nu sunt de natură să aducă „rezultate” imediat, şi că aceste investiţii structurează de fapt civilizaţia românească şi formează generaţiile viitoare? Vor mai fi ei capabili, oamenii politici, să asigure în România o atmosferă favorabilă creaţiei şi circulaţiei ideilor? Vor renunţa ei la strategia de divizare şi de politizare excesivă a lumii artistice cu scopuri oportuniste, fără viziune de viitor şi fără a fi luate în calcul interesele pe termen lung ale României, cele europene, şi cele legate de transformarea libertăţii în civilizaţie? Iată întrebările care emană din această participare a României la Salonul de carte de Paris, cu o delegaţie impresionantă de scriitori şi editori, critici şi eseişti, istorici şi oameni de cultură. Joi seară, la standul românesc, am avut ocazia să strîng zeci şi zeci de mîini, mîinile unor oameni pe care îi preţuiesc de multe decenii, mîinile unor oameni care au scris pagini memorabile şi cărţi esenţiale pentru cultura română. Ar trebui oare, înainte de a le aprecia contribuţia şi meritele culturale, să-i întreb din ce tabără politică fac parte? Oare cîţi oameni şi-ar mai da mîna dacă politica ar reuşi să ucidă chiar şi bunul simţ?”
Deci: nu trebuie sa punem intre paranteze prezenta Romaniei la Salonul de Carte si sa-i tratam pe cei prezenti acolo ca persoane/ personalitati ce-l „acompaniaza” pe Andrei Marga. A fost o oportunitate culturala a Romaniei, care a fost remarcata si in presa franceza. Sigur, cu o floare nu se face primavara. E problema Statului Roman si a Guvernului, in ansamblu, sa faca din literatura/ cinematografie/ teatru/ arte vizuale/ muzica – ca tot avem Festivalul Enescu anul acesta – un „brand”.
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Domnule Simonca,
va multumesc pentru reactia atat de transa(n)ta, insa asa cum dvs. aveti dreptul sa interveniti cu nume si prenume, asa si eu am dreptul sa imi protejez identitatea. Nu-mi doresc sa intru in cercul vicios al discutiilor partizane. Si da, va dau dreptate in legatura cu iertarea, am pus lucrurile intr-o lumina posibil prea emotionala invocand-o, insa este un sentimentul cuiva care respecta candva si omul Carmen Musat, nu doar teoreticianul literar. Mea culpa, este doar modul in care simt.
In plus, nu ma adresam „revistei” asa cum incercati sa sugerati, nu si nu cred ca aveam in vedere un dialog cu dvs. Oh, well…
Statutul de invitat de onoare al Romaniei la Salonul da carte de la Paris nu este in niciun fel meritul exclusiv al acestei reviste asa cum denota atitudinea dvs, imi pare rau sa v-o spun, sa nu uitam ce echipa de conducere a ICR a facut cu adevarat eforturi la punerea Romaniei pe harta culturala a lumii. Ma opresc aici.
Iar atata timp cat actuala conducere a ICR intervine in procesul de selectie a evenimentelor culturale ce urmeaza sa fie finantate si promovate, eu cred ca acest institut are un rol destul de important in posibilele alternative (revigorare, dezvoltare, disolutie, etc.) imaginabile pentru viitorul culturii romane.
Am citit si interviul dvs cu Marga, multumesc pentru recomandare. Intre acest interviu cu note pacifiste si comunicatul mizerabil al ICR dupa declaratiile lui Florian si toate celelalte reactii umorale cu care ne-a obisnuit Marga atunci cand vine vorba de Andrei Plesu, Tismaneanu, etc., eu aleg sa le cred pe cele din urma; prin urmare, imi pare rau, dar plasez interviul dvs. la capitolul pierdere de vreme.
Cat despre salonul de carte de la Paris si felul in care pareti sa sugerati ca dvs. scrieti dintr-un spatiu atat de important, raspunzandu-mi mie, un nimeni care nici macar nu se semneaza, imi cer scuze si sper ca a meritat efortul de a cobori din sferele inalte in care il acompaniati probabil pe dl. Marga. Asa cum se spune pe aici „birds of a feather…”.
Numai bine
celei care semneaza „and so on”
Stimata Doamna,
1. Intervin in discutie pentru ca fac parte din redactia revistei „Observator cultural”, o revista la care tin si unde pot lucra liber, foarte bine si eficient. Intervin in discutie cu nume si prenume. Cred ca ati fi putut face si Dvs. acelasi lucru. Daca in Statele Unite, aveati ceva fundamental de comunicat unei reviste, cred ca o faceati cu nume si prenume…
2. Folositi – chiar si de pe taram american – expresii batatorite, la adresa revistei noastre, „inversunare”, „miopie”. Le-am mai auzit…
Ce va face sa credeti ca noi am „girat” aducerea lui Andrei Marga in fruntea ICR? Care sunt argumentele Dvs.?
Poate ca altceva „am girat”. Dezbateri si grupaje despre situatia de la ICR.
Asta vara s-a adoptat Ordonanta de schimbare a statutului ICR. Revista noastra a organizat o dezbatere despre aceasta situatie. Si am invitat sa-si spuna punctul de vedere oameni cu vederi politice diverse, oameni care il sustin pe presedintele Basescu, oameni care sint contra lui Traian Basescu, oameni care l-au sustinut pe Horia-Roman Patapievici, oameni care au polemizat cu fostul presedinte ICR. Dezbaterea poate fi citita in arhiva revistei „Observator cultural”, in numarul 629, din 22 iunie 2012. Amintesc participantii la dezbatere: Dumitru Tepeneag, Claudiu Turcus, Stelian Tanase, Catalin Sturza, Bogdan Suceava, Liviu Ornea, Alexandru Matei, Silviu Lupescu, Doina Jela, Doina Ioanid, Florin Iaru, Laure Hinckel, Vasile Ernu, Caius Dobrescu, Sorin Cucerai, Ioan Cristescu, Daniel Cristea-Enache, Paul Cornea, Paul Cernat, Bianca Burta-Cernat, Corina Bernic, Lavinia Barlogeanu, Mihaela Anghelescu Irimia, Gabriela Adamesteanu, Norman Manea, Carmen Musat, Ovidiu Simonca.
Si, da:
– am facut un interviu cu Andrei Marga (nr. 646, din 19 octombrie 2012);
– scriitorul Filip Florian s-a putut exprima liber si a putut sa-si spuna parerea fata de functionarea ICR – nr. 665, din 15 martie 2013 (ceea ce a provocat o reactie injurioasa a Biroului de Presa ICR, pe care am publicat-o in acelasi numar, cum am gazduit si comunicatul Editurii Polirom). Interviul cu Filip Florian realizat de Alina Purcaru, reactia Biroului de Presa al ICR, comunicatul Editurii Polirom si alte comentarii ale cititorilor le gasiti in „Arhiva” revistei, nr. 665, 15 martie 2013.
3. Spuneti ca „drumul Romaniei in general si al culturii romane in particular nu arata foarte roz”.
Din fericire, in aceste zile, Romania este tara invitata de onoare la Salonul de Carte de la Paris.
Iar ziarele si revistele ce apar in Franta scriu despre literatura romana, chiar in aceste zile („Le Monde” – sint linkuri la consistentul grupaj din „Le Monde” in articolul domnului Dan Burcea – „L’Express” si „Le Point”)
Au mai fost numere speciale consacrate literaturii romane in „Lire” si in „Magazine Litteraire” inainte de Salon du Livre – prezentate in „Observator cultural” de catre Adina Dinitoiu, nr. 664, din 8 martie 2013.
4. Ca o fi cultura romana „in disolutie” asta nici noi, nici Dvs, nici Andrei Marga, nici Horia-Roman Patapievici nu decid.
Pina una-alta, filmul „Pozitia copilului” a obtinut Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. Va invit sa cititi interviul pe care l-am facut cu regizorul Calin Peter Netzer pentru a vedea cit de greu s-a facut acest film, cum a fost respins de la finantare in 2010, cum intregii cinematografii romanesti li s-a taiat bugetul in 2009 (spun asta pentru a pune o nuanta la afirmatia cu „disolutia culturii romanesti”).
Interviul cu Calin Peter Netzer, in „Arhiva” revistei, nr. 665, din 15 martie 2013.
5. Chestia asta cu „iertatul” recunosc ca n-o inteleg. Adica, relatiile dintre o revista si cititori sint de „iertare”, de „oprobriu”, de „iubire”, de „iubire inselata”…?
Sau sint lecturi mai putin afective in care punem probleme, prezentam fapte, analizam evenimente?!
Prefer, din punctul meu de vedere, decit un cititor/ cititoare care sa ma „iubeasca”, sa ma „ierte”, sau sa „nu ma ierte”, prefer problematizarea unei situatii, prezentarea si discutarea faptelor, in care sa nu intre nici „iubirea”, nici „ura”.
O presa gindita doar in termeni de iubire, ura, iertare sau afurisenie ar trebui arondata Patriarhiei Romane. Acei universitari (cei americani, cei romani) care se adreseaza unei reviste cred ca pot purta o discutie rationala, cu argumente, in care afirmatia „nu va pot ierta” sa nu fie livrata ca argument suprem si apodictic.
4. Cum spuneam, ma semnez. si folosesc, ca tot e Salonul de Carte de la Paris, o urare:
„A bon entendeur, salut.”
Ovidiu Simonca
Stimata doamna Carmen Musat, este prima data dupa ani buni cand imi permit sa comentez pe marginea articolelor dumneavoastra. Pe vremea cand inca mai locuiam in tara eram un cititor devotat al acestei reviste, insa dupa ce am plecat atitudinea ei – pe colaboratorii mai vechi ii cunosc si personal, iar pe dumneavoastra va respect pentru cartile de teorie si critica literara – s-a schimbat atat de mult incat nu am putut niciodata sa comentez fiindca nu sunt obisnuita sa comentez pe marginea inversunarii. Ceea ce spuneti in articol este trist, insa nu-mi explic miopia care, atatia ani, v-a determinat sa-i sustineti pe cei care ii vizati in text. Consider ca dumneavoastra si intreaga dumneavoastra redactie ar fi trebuit sa intelegeti de la inceput ce alternativa nefericita reprezinta USL&co. Din pricina unor orgolii, de multe ori, cred eu, mult prea personale, ati girat aducerea lui Marga in fruntea ICR, acum este prea tarziu sa mai faceti ceva. In opinia mea protestele dumneavoastra sunt tardive si, din pacate, drumul Romaniei in general si al culturii romane in particular nu arata foarte roz. Iar numele acestei reviste si, implicit, al dumneavoastra, vor fi mereu asociate cu aceasta disolutie a tot ce constituia pana nu demult starea de normalitate a culturii romane, mai cu seama in partea sa literara. Imi pare rau sa va spun doamna, dar nu cred ca sunt singura care nu va va putea ierta, indiferent cat de mult veti bate in retragere de acum incolo.
un universitar american.
Cu placere, domnule Victor.
Acum cand vorbiti despre „dictatura bunului simt” va inteleg mai usor comentariile: unii cred in „revolutia bunului simt”, in „democratia bunului simt”, dvs preferati „dictatura bunului simt”. Cu alte cuvinte, a impune si nu a construi, a invata, a convinge.
… pentru urarea de a avea parte doar de interlocutori de nivelul dlui Ion. Vad ca incep sa se limpezeasca apele si mai ales mintile tulburate de „dictatura bunului-simt”, asa incat sper sa ajungem pana la urma la bun-simt pur si simplu.
mi se pare sa mai existe macar un sustinator al lui Marga
&Co la ICR dupa toate masurile aberante luate. Lasati
deoparte orice a fost mai inainte la ICR, lasati orice interes
politic, vedeti doar masurile luate ! Chiar nu pot unii sa
aiba macar aceasta obiectivitate „simpla”, nelegata de
„politic”. Nu este clar ca acest om se comporta aberant si
dezonoreaza Romania (fara politica) …
Interesant, dispare @ion, apare @victor, dar naravul ramane. Nu este exclus ca in curand sa am \”placerea\” sa discut si un @gheorghe la fel de indignat de \”marlania\” mea!
Nu intentionez sa filosofez despre diferenta dintre a fi \” prost\” sau \” ipocrit\”, doar sa remarc ca a fi prost nu e vina celui in cauza ( nu a les sa fie asa) in schimb a fi ipocrit e o alegere, ceea ce mi se pare mai grav.
In fine, sa revenim la distinsa fraza a mult distinsului si bine crescut @ion, \”
\”SE PUTEA PREVEDEA, ca de asta ne-a dat dumnezeu creier si condei\” . Cu alte cuvinte, ( traducand fraza si pentru domnul @victor): \”cei care nu au prevazut, nu si-au utilizat creierul\” !!! Destepti foc…
Dar aveti dreptate, asta nu e o insulta, e doar parerea unui distins comentator care are intotdeauna dreptate si care se simte obligat sa loveasca peste degetele celor mici si prosti care nu stiu sa-si foloseasca nici condeiul, nici creierul Nici nu incerc sa ma gandesc pe cine a avut in vedere cand a facut asocierea \”creier-condei\”!
Noroc ca gazdele noastre sunt bine crescute si ne primesc in vizita asa cum suntem: prosti, marlani, fara creier, fara sa presupunem prea multe si sa tragem concluziile care se impun.
Eu le multumesc pentru rabdarea de care dau dovada si dvs va doresc sa aveti parte numai de interlocutori de nivelul domnului @ion.
„Elita” („intelectualii lui Băsescu”) a deschis propriul front în războiul cu fantoma comunismului, întruchipată de Stînga românească – de la FSN, la PSD. Din această prespectivă, „Elita” a făcut politică de nivel combatant, oriunde a putut acţiona – inclusiv prin ICR. E nerealist a susţine că directorimea de prim rang a ICR a combătut în nume propriu, răstimp păstrînd neutralitatea ICR. Îmi amintesc de scrisoarea deschisă pe care HRP i-a trimis-o premierului Tăriceanu – unul din superiorii săi ierarhici, pe linie instituţională – în legătură cu o problemă care n-avea de ce deveni publică decît dacă toate celelalte căi de a se găsi o soluţie comună ar fi eşuat. Dar n-a fost timp pentru încercarea tuturor posibilităţilor – la reducerea bugetului ICR, în acel exerciţiu financiar – fiindcă Băsescu era-n război deschis cu Guvernul Tăriceanu. Iar HRP – numit de Băsescu, în fruntea ICR – n-avea de ales, trebuia „să intre-n luptă”. Asta nu e politică? Asta e doar opţiune personală? Ar fi fost opţiune personală dacă ar fi demisionat şi abia apoi, din poziţia de fost angajat al guvernului, „ar fi dat cărţile pe faţă”.
Mai interesantă mi s-a părut soluţia lui M Mihăieş: în şah, s-ar putea chema că a vopsit regina neagră, întoarcerea sa cu 180 de grade, faţă de Băsescu. Din inamicul public nr1, M Mihăieş l-a transformat pe Băsescu în cruciatul nr1 al jihadului împotriva păgînilor neocomunişti, care-i cuprindea şi pe liberali, dacă tot „trădaseră idealul ADA”. Ca aciditate a expresiei publice, M Mihăieş l-a concurat serios pe TRU – o performanţă, oricum a-i lua-o.
Or, M Mihăieş era adjunctul lui HRP – mîna dreaptă ori stîngă, nu contează – la conducerea ICR. Cît de naiv să fie cineva ca să ignore evidenţa că M Mihăieş a făcut politică din poziţia de demnitar al statului român, nu ca persoană particulară? De altfel, asemenea dedublare – oricui i s-ar întîmpla – e ori schizofrenie, ori escrocherie.
Directoratul HRP nu a fost independent politic, de aici trebuie pornit atunci cînd căutăm partea implicată-n luptă – publică ori personală. A fost dependent politic de Băsescu, a susţinut politica lui Băsescu, a atacat adversarii acestuia, pe care i-a tratat ca pe propriii inamici.
Evident, ICR a fost vehicul al luptei politice. Drept pentru care, a fost mobilat cu persoane potrivite acestui scop. N-aveau cum fi concursurile pe post, la ICR din perioada HRP, altfel decît fuseră apoi, de cînd cu Marga. Ţine de filosofia practică: un proiect se face cu aceia care cred în el, nu cu oameni de strînsură, pe care ai a-i lămuri – mai întîi – asupra obicetivelor, atitudinii, liniilor de forţă şi a conduitei generale. Ar fi-nsemnat timp pierdut, ar fi minat încă din start reuşita proiectului.
Aşadar, apare naturală „deparazitatarea” ICR, făcută de directoratul Marga. Fiindcă şi cultura e cîmp de bătălie, n-avea cum se eschiva „responsabilităţii” de a furniza muniţie teatrului de operaţiuni principal. Ori aceleia de „a deschide al doilea front”.
Ceea ce face diferenţa între performanţa culturală a celor două directorate e calitatea personalului recrutat, pe de o parte: aici, e de menţionat că „bazinul intelectual” al Stîngii e net inferior celui al Dreptei.
Pe de altă parte, tendinţa centralizatoare a guvernării USL, faţă de autocraţia lui Băsescu, discretă, în cazul ICR – măcar. El n-a avut nevoie să-i facă program de acţiune „Elitei”, nici ICR – i-a conferit independenţă de acţiune „pe partea culturală”, în schimbul combativităţii din partea politică. Pe cînd USL are deja prostul obicei de a scrie partitura tuturor instituţiilor pe care le controlează – guvernamental, parlamentar, e totuna. Cuplată cu nefericita practică a neselecţiei – căci USL e obligată să-nghită tot ce-i trimite „baza” din teritoriu (pînă şi trăznita idee de a înfiinţa filiale judeţene ale ICR, ca-ntr-un stat federal) – mania controlului total duce la dezastru. Aici, n-ai cum nu le da dreptate inamicilor Stîngii: este evident reflex comunist paranoia controlului total.
Din nefericire pentru noi toţi, neoceauşismul Stîngii azi guvernante e chiar mai păgubos decît originalul. În primul rînd, datorită materialului uman furnizat de „clientelism”- cel mai uşor de definit ar fi „spiru-haretian” (demni urmaşi ai spiritului ff, din anii comunismului).
Un apel către USL – fiindcă e la butoane – ar putea suna cam aşa: Să ştiţi că-n ţara asta nu-s doar intelectualii lui Băsescu şi ai voştri. Ba chiar sînt mai numeroşi intelectualii autentici nealiniaţi. Daţi-le o şansă, şi daţi o şansă culturii române, astfel. Sigur, riscaţi fie refuz masiv, fie să pierdeţi controlul absolut. Dar nu se compară cu riscul de a guverna prin tembelimea partizană.
Dl Ion va acuza de ipocrizie, dvs. sugerati, in schimb, ca Domnia Sa ca nu-si foloseste creierul. Adica il acuzati de prostie. Marlania sta cu adevarat in replica dvs. QED.
@ion Cand dvs afirmati:
„SE PUTEA PREVEDEA, ca de asta ne-a dat dumnezeu creier si condei, lasati ipocrizia si pretentia unei impartialitati naive! ”
sunteti plin de intentii nobile si de bun simt. Cand spun eu acelasi lucru e vorba de, citez: „violenta gratuita si marlaneasca”.
QED
@ilinca Ma bucur ca spuneti \”in ceea ce ma priveste, ICR-ul nu a fost niciodata independent\”. Va asigur ca e asa doar \”in ceea ce va priveste\” si cred ca problema e la cum priviti, nu la obiectul de privit. Cat despre \”decenta si conduita morala\”, ati asteptat-o de la USL si de la Marga? V-au dezamagit elitistii pro-basisti si ati crezut ca vine civilizatia dispre PSD si Crin? Va compatimesc! De altfel, violenta gratuita si marlaneasca din ultima fraza a comentariului dvs. m-a lamurit cu cine am de-a face si cred ca am gresit intrand in acest dialog.
Inca o data, multumiri lui Carmen Musat pentru un articol onest si limpede si necesar.
Ipocrizia impartialitatii este exact caracterizarea lui Patapievici si a lui Mihaies. Cand esti director, respectiv director adjunct al ICR-ului , numirile fiind facute de catre presedinte, este greu de crezut ca te dedublezi si-ti exprimi simpatiile politice numai in nume personal, in timp ce , ca inalt functionar de stat, impui institutiei pe care o conduci, independenta politica.
Exista o anumita decenta si conduita morala pe care trebuie sa le ai cand esti intr-o asemenea functie si pe care cei doi nu le-au avut, chiar daca pretind ( si uite ca unii cred!) ca tot sosul politic pe care ni l-au servit ani de-a randul a fost numai in nume personal, in timp ce ICR-ul , sub conducerea lor, se scalda intr-o frumoasa independenta. politica. Intr-o tara civilizata, un director si/sau un director adjunct al unei institutii de stat declarata independenta politic, ar fi fost imediat demisi sau constransi sa-si dea demisia daca ar fi facut declaratiile politice pe care cei doi le-au facut, chiar si in „nume propriu”. La fel cum Marga ar fi trebuit sa-si dea demisia sau sa fie demis dupa toate gafele pe care le-a facut si continua sa le faca. Dar cine sa auda, cei mai multi inteleg doar ce le convine.
In ceea ce ma priveste, ICR-ul nu a fost niciodata independent, politicul punandu-si amprenta in functie de conducerea respectiva.
Si pentru ca spuneti ca v-a dat Dumnezeu si creier si condei, faceti bine si utilizati-le, de preferinta in aceasta ordine: intai creierul, pe urma condeiul.
@ilinca In ce se masoara politizarea unei institutii, in opiniile semnate cu nume si prenume ale directorilor? Carmen Musat exact asta spune, in sfirsit, opiniile pro-Basescu au fost asumate in nume personal de fostii sefi, niciodata in numele ICR. iar daca acesta a avut realizari obiective, nicioadata tributare politic, atunci e corect sa spunem ca ICR ca institutie a fost politizat? nici patapievici, nici mihaies nu erau diplomati, aveau tot dreptul la opinii in nume personal, dar cine sta sa se mai uite la reguli? da, ar fi fost mai de bun simt pentru patapievici si mihaies sa se abtina, dar asta e o chestiune personala a lor pe care avem tot dreptul s-o judecam si s-o dispretuim eventual. dar sa extrapolam politizarea la nivelul ICR a fost o mare nedreptate.
iar „sa vedem ce va fi” cu USL si Marga SE PUTEA PREVEDEA, ca de asta ne-a dat dumnezeu creier si condei, lasati ipocrizia si pretentia unei impartialitati naive! aceste jocuri sint bune la voxpublica, observatorul e ceva mai mult decat asta si ma bucur ca totusi carmen musat si-a amintit acest lucru si ne-a reamintit pentru ce o admiram! nu cred, domnule ilinca, ca sinteti atit de limitat incat sa nu fi putut prevedea „ce va fi”. alaturi de dvs sunt toti cei care cu siguranta aveau aceasi capacitate de a prevedea, dar au ales sa nu si-o foloseasca. Pacat!
Este foarte adevarat ca nu s-au terminat managerii culturali la Patapievici si nici presedintii la Basescu, dar avem datoria sa judecam in functie de ce se prevede la orizont si nu de personalitati ideale care stau ascunse. iar la orizont erau USL si Marga, nimeni altcineva.
@ion Nu va inteleg „cererea”: trebuie musai o declaratie de la cineva din ICR, eventual scrisa si semnata cu martori, pentru a se constata politizarea Institului si pe vremea cand era condus de Patapievici? Remarcati va rog: vorbesc de politizare, nu de realizarile acestei institutii culturale. Daca pentru dvs nu a fost evidenta aceasta situatie, pentru altii a fost.
Citind articolele despre Filip Florian, mi-am amintit de un interviu pe care acesta l-a acordat anul trecut ziarului „Adevarul” si unde era vorba, printre altele, si de ICR.
„”Horia Roman Patapievici a plecat. A venit Andrei Marga.
FF:Nu pot să intru în corul general care spune că plecarea lui Patapievici e o tragedie şi ce nenorociri o să se întâmple. Să vedem ce va fi! S-ar putea să se întâmple nenorociri şi atunci voi spune că e jalnic. În al doilea rând, angajarea lor politică a fost virulent pro-Băsescu. Dacă luăm câteva texte – de exemplu, ale lui Mircea Mihăieş -, sunt mai mult decât josnice. Cred că nici cel mai fanatic băsist n-ar fi îndrăznit să pună pe hârtie ce punea el acolo, în situaţia în care era un înalt funcţionar al statului român. Majoritatea parlamentară s-a schimbat şi nu poţi ţine în funcţie un om care te-a făcut albie de porci mai mulţi ani. Cum să continui cu oamenii care te-au bombardat zi de zi numai cu lături?””
@profesor Nu am facut nici un comentariu despre articolul doamnei Musat – remarca mea era adresata lui @ion. Sunteti clarvazatoare, poate? E bine: meserie de viitor, respectata, fara somaj…
Dintr-o lungă experienţă, ştiu că dintre ardeleni sînt cei mai conştiincioşi stupizi români. Prostia nu-i apanajul Ardealului dar nicăieri nu-i cu mai multă seriozitate – pînă la gravitate – pusă-n operă stupiditatea, în numele datoriei (de onoare, eventual). Şmecherii olteni ori hîtrii moldoveni cu limba lor ascuţită au instinctul de a mima conformismul, ridicînd din umeri de parcă ar fi inevitabilă ticăloşia. Ardelenii, însă, „sînt convinşi” de misia lor, sînt disciplinaţi orice le-ai pune-n cîrcă, frunte, pe grumaz.
Marga e la fel de ardelean ca Boc. E om al datoriei – dacă Partidul i-o cere, e stupid cît cuprinde, nu pune la-ndoială decizia Conducerii. Ba e gata s-o justifice, să moară pentru ea.
Dar Marga e chiar mai rău ardelean decît Boc fiindcă-i filosof de formaţie, unul de la care te-ai aştepta să cujete înainte de toate. Ai zice că nu poţi face un politruc dintr-un filosof bătrîn, obişnuit să reflecteze asupra mersului lumii, a raţiunii superioare de a fi, a omului. Te-ai aştepta ca – reflex, instantaneu – o minte cultivată-n sensul raţiunii practice să respingă scurt bazaconia muntenească – teleormănească, mă gîndesc – că Ilici poate ţine conferinţe despre democraţie, în mari capitale ale lumii. Că oricine din România – din USL ori PDL – ar putea-o face, cînd starea ţării e aşa de rea încît e de ajuns necaz că eşti român şi trebuie s-o recunoşti în lumea-ntreagă. Dar să-i mai conferenţiezi lumii despre democraţie, despre ce-i sănătos şi ce nu în economia globală! Ar fi cam cum un boschetar ar perora despre cheia succesului în viaţă, cînd el n-are nici acoperiş deasupra capului.
Dar filosoful nostru-i sensibil la argumentul patriotic: Dacă ambasadorii lui Băsescu, în lume, terfelesc imaginea ţării fiindcă partida lor a pierdut puterea, apăi e normal ca şi noi să arătăm Evropei şi lumii că nu sîntem glugă de coceni, că ştim să contracarăm propaganda duşmănoasă a inamicilor noştri politici. Pentru aşa-naltă misie naţională, orice mijloc îi bun – chiar şi ICR.
Asta-mi aminteşte de anii ‘980, cînd misiunea diplomatică română de la Buenos Aires a primit sarcina de onoare de a-i convinge pe argentinieni să schimbe numele institutului de geriatrie pe care-l înfiinţau – din Ana Aslan, în Elena Ceauşescu. Deşi aflaţi sub dictatură militară, argentinienii i-au trims scurt la plimbare pe ciudaţii care, în loc de a se mîndri că un nume din ţara lor a ajuns pînă la Antipozi, aveau pretenţia de a stabili ei care nume, de a-şi face propagandă politică acolo unde n-avea ce căuta – într-un institut al sănătăţii.
Cum n-are ce căuta într-unul cultural.
Dar să recunoaştem că stupiditatea lucrează atît de eficient fiindcă-i politică la cel mai înalt nivel. Afara doar dacă însuşi Marga n-o fi născocit „Programul cadru pentru poziţionarea creaţiei româneşti în dialogul intercultural…”. Dar mă-ndoiesc de asta, În schimb, cred că bătrînul filosof a pus o semnătură obosită pe tot ce i s-a vîrît sub nas, învîrtoşîndu-se la gîndul că şi el – din România neînţeleasă de străinătate, uite Pleşu cum îl mursică, uite „intelectualii lui Băsescu” cum îl boicotează la Paris! Apăi, dacă-i p’aşa, no!
Dar noi – „oameni botezaţi” – cum de n-am înţeles că depolitizare înseamnă răspolitizare? Că-i duce mintea numai la rele pe noii stăpîni: dacă foştii şi-au creat o reţea în Vest, e musai a o contracara cu ce-avem la-ndemînă. Şi putem avea, depolitizăm ca să politizăm noi, să ne reprezinte aşa cum sîntem, în lume.
Păi, tocmai asta face ICR, de cînd fu depolitizat ca deparazitat. De bine, de rău, înainte de depolitizare, ICR organiza doar manifestări culturale, prin centrele sale din lume. Aşa, extravagante cum fuseră mai ales la-nceput, ele creară un renume onorabil ţării, nu simţeau occidentalii care le călcau pragul că se-ntorceau în timp, în vremea războiului rece. Vedeau acolo că ţara aceea „exotic-europeană” arăta şi valenţe de natură a justifica oarece încredere în alinierea sa la valorile lumii civilizate. Şi căzu Maraga piatră tombală pe-acest firav optimism: Nţ, românu-i tot român! Nici o nădejde cu naţia asta ciudată!
În mintea capilor USL, abia acum îşi îndeplineşte ICR misiunea patriotică. De-aia şi aveau nevoie de „un om de încredere” acolo. Uite că-l găsiră, nu l-ar mai fi!
Cateodata mintea romanului de pe urma nu foloseste la nimic. inteligenta ne e data si ca sa prevedem, nu numai sa constatam la spargerea caror oale am contribuit, mai impaunanud-ne ca suntem cinstiti s-o reuncoatem. cinstiti,. dar prosti. ca sa parafrazam o veche vorba romaneasca.
pentru Romania ca am avut dreptate inca de la numirea
lui Marga. Si mai urmeaza alte inventii gen calorifer …
@Ilinca: Pacat ca nu intelegeti ceea ce scrie dna Carmen
Musat !
@Ilinca Va rog, aduceti un singur om care a lucrat pe vremea lui Patapievici la ICR care sa spuna ca a fost politizata institutia si ca a fost pus sa-i ridice osanale lui Basescu sau care sa dea orice exemplu concret in acest sens, unul singur daca gasiti, jos palaria! Iar daca credeti ca intre ce se face acum, in politica si la ICR, si ceea ce se facea inainte, e doar o diferenta de grad si nu una de fond, atunci ma tem ca aveti o grava problema de perceptie a realitatii!
@ion Prostia celor din USL nu scuza prostia celor din PDL, asa cum politizarea ICR-ului sub conducerea lui Marga nu scuza politizarea acelui ICR sub conducerea lui Patapievici.
Daca am fi spus exact acelasi lucru acum cateva luni, am fi fost acuzati ca suntem slugi basiste. Daca am incercat sa spunem in vara ca la asta se va ajunge, printr-o simpla deductie bazata pe ce s-a intamplat mereu cand a fost PSD la carma, a reiesit ca suntem slugi basiste. Sa-si ceara SCUZE toti cei care din prostie sau din interes au sustinut USL si mai ales intelectualii, caci de la prostime nu aveam asteptari.
Stimata doamna Carmen Musat,
Chiar daca tardiva, chiar daca insotita de regrete, trezirea dumneavoastra este imbucuratoare. Desi calea e lunga si, probabil, dureroasa. Sper, as adauga, pentru un spor de intelepciune.