Disconfortul carpatin şi cultura periferiei

Cîndva, prin septembrie anul trecut, intram la Bertrand, o veche librărie din Lisabona, unde cumpăram o plachetă de versuri a unui cunoscut poet şi politician socialist, Manuel Alegre. Poemele lui, deşi cosmopolite, sînt pline de conştiinţa unui „fiu al Sudului“ – de iasomie, soare şi sare. Alegre pare să se simtă bine în ţara lui sudică şi în cultura lui catolică. Evocă cu inima uşoară Coimbra şi Lisabona, pe „Senhora“ şi pe „Jesus“, în acelaşi volum în care scrie despre rîul Spree din Berlin şi cafenelele din Montparnasse. Nu se simte în versurile lui nici o crispare economică (Sudul e mai sărac) sau culturală (Pessoa nu e totuşi Rilke, iar Saramago, deşi mare, nu e Kafka sau Thomas Mann). Nu pot să nu raportez cumva percepţia asupra acestui poet portughez la ce se întîmplă în cultura noastră. Găsim aici foarte uşor traduceri românești din Saramago (la Polirom au apărut în traducere aproape toate romanele sale), pe lîngă Rilke, Kafka şi Thomas Mann. În schimb, puţine edituri cultivă literatura autohtonă şi rari sînt scriitorii români contemporani care se simt bine în cultura şi natura din țara lor. Chiar dacă brazii, poienele, colinele, cabanele şi cerul din munţi au o poezie aparte […]