„Discursul urii“, reforma clasei politice şi noul conformism

  • Recomandă articolul
Promisă în campaniile electorale din ultima vreme, reforma clasei politice a început, totuşi, în urmă cu vreo trei ani şi s-a intensificat în 2009, cînd a culminat chiar cu constituirea unui nou grup parlamentar, cel al „independenţilor“. Spun „totuşi“ pentru că, tributari unui idealism păgubos, care ne face să asociem ideea de reformă cu o transformare profundă şi benefică a politicului, există riscul să ignorăm schimbarea revoluţionară ce se petrece sub ochii noştri, schimbare girată de la cel mai înalt nivel. E vorba, desigur, despre reconsiderarea (de fapt desconsiderarea) unor concepte precum principialitatea, loialitatea, consecvenţa, căzute în desuetudine şi ridiculizate de toţi apologeţii puterii reînvestite. Într-o ţară în care aleşii noştri îşi schimbă partidul mai des decît lenjeria intimă, a rămîne consecvent unor principii sau, şi mai rău, unui partid care a adunat mai puţine voturi e suspect, e degradant, e de-a dreptul jignitor. În contextul nou creat după 6 decembrie, cei care se încăpăţînează să nu participe la guvernare dau dovadă – în opinia unui scriitor contemporan – de o „insanitate psihologică întristătoare“, fiind animaţi, în mod evident, de ură.   Nu vreau să vorbesc acum despre pseudoargumentele invocate de reprezentanţii partidului prezidenţial şi de locatarul de la Cotroceni […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.