Dispariţia lui „înăuntru“

Filmul lui Laurent Cantet, ca regizor, al lui François Bégaudeau, ca actor şi scenarist, dar şi al micilor „actori“ de 13-14 ani, membrii clasei a cărei lume e descrisă, se numeşte în original Entre les murs/Între ziduri, titlu evident mai expresiv, mai provocator şi mai sugestiv decît traducerea „În clasă“. Translarea mot-à-mot ar fi stîrnit, cred eu, curiozitatea unui public mai larg, iar pe de altă parte, ar fi intrat în rezonanţă, aşa cum originalul cred că o face, cu Zidul lui Alan Parker şi-al formaţiei Pink Floyd, pe linia sugestiei închiderii, a recluziunii. În momentul în care intra muros desemnează incinta clasei de elevi, e resuscitată nu doar memoria culturală, ci şi o întreagă viziune negativă care înregistrează şcoala drept un loc şi un instrument al constrîngerii, al deformării, al uniformizării, al manifestării Sistemului. Figura şi comportamentul opresiv al profului din Zidul, plus imaginea copiilor trecuţi prin maşina de tocat, metaforă limpede a distrugerii spiritului liber şi a individualităţii umane, mi-au fost evocate de titlul original al filmului care a dobîndit anul trecut Palm d’Or-ul, dar care nu se cantonează în limitele unui manifest împotriva Sistemului şi nici în acelea ale unui sistem de referinţe cinematografice, dimpotrivă, evoluează în […]