Dispariția unui mare poet

După moartea lui Pierre Boulez, în ianuarie 2016, cea a marelui poet francez Yves Bonnefoy marchează, în mod irevocabil, sfîrșitul unei epoci despre care putem spune că a deținut un rol incontestabil de răscruce în istoria artelor dintre cele două secole. Imaginea de universalitate, asupra căreia vom reveni mai jos, dar și aceea de carrefour, de răscruce nu sînt alese aici la întîmplare, ele fiind, pentru poetul dispărut, purtătoare simbolice ale unui sentiment de incertitudine datorat nevoii de a alege ceea ce el însuși numește „un tărîm purtător al unei esențe mai înalte“, dar și unui refuz al fixității, figurată prin imaginea imuabilă a punctului, adică a morții semantice, condamnată la această imobilitate și devenind incapabilă să sesizeze chintesența ontologică rezumată de el prin metafora a „ceea ce moare, ceea ce se naște și trecerea de la o formă la alta“. O imobilitate care, în plus, este pentru el sinonimă cu supunerea limbajului poetic la constrîngerile ideologiilor, motiv pentru care, de altfel, a și părăsit mișcarea suprarealistă, detașîndu-se de Louis Aragon și refuzînd să semneze manifestul Rupture inaugurale – el, care debutase, în 1946, cu poemul Le cœur-espace în revista mișcării, La Révolution la nuit. Deși îi reproșa lui Aragon […]