Doctor Humoris Causa

Portretistul Silvan Dumitru Ionescu a avut un an greu în 1966, drept care și-a datat autoportretul în chip de clovn, cu ultimele cifre răsucite. Apoi „66“, răsturnat de data aceasta în ‘99, stă la intrarea în posteritate, la 90 de ani, a „Pîrcălabului Viespe“, cum a semnat în prima tinerețe. În albumul recent îngrijit la Editura Institutului Cultural Român, Adrian Silvan Ionescu (actualul director al Institutului de Istoria Artei) ne face o lecție de catalogare și de biografism al arhitectului, grafician-portretistului SILVAN, ilustrul, iubitul, dar și temutul său tată. Volumul, pătrat ca o dală pavimentară de la Palatul Potlogi, de care s-a ocupat ca architect-restaurator, are un autoportret din profil pe fundal în ton coniac. Vivace, atent și malițios, Silvan-desenatorul a navigat în viața culturală cu un năvod uriaș de efigii ale tipologiilor de creatori prinși în diagrama liniei. Scrupulos în relații, iute în decizii etice, ca un fiu demn al Oltețului natal, tatăl hîtru își încîntă acum fiul, prilejuindu-i o nouă selecție din portretistica coborîtoare pînă în 1930, la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg.   Iubirea de teatru, de literatură și de muzică poate fi mărturisită și prin stop-cadru pe chipurile slujitorilor acestor arte. Silvan ne surîde complice peste decenii, […]