Dorin Tudoran: Eu, fiul lor

Fragmente din volumul în curs de apariţie la Editura Polirom; prefaţă de Radu Ioanid, postfaţă de Nicolae Manolescu

  • Recomandă articolul
Volumul Eu, fiul lor conţine o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran din perioada 1982-1985. Cu modificări minore, structura cărţii respectă ordinea documentelor aflate în 5 dintre cele 18 volume, cît însumează dosarul lui Dorin Tudoran creat de Direcţia Securităţii Statului (DSS), aşa cum au fost ele depozitate în arhiva DSS CID şi, ulterior, transferate în arhiva CNSAS de către SRI şi SIE. Deşi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a deschis dosar de urmărire informativă în 1982, cele 9.852 de file recuperate din dosarul său de Securitate indică faptul că era urmărit informativ încă din anul 1976, cînd apare şi prima transcriere a unei convorbiri telefonice. Revista Observator cultural prezintă, în acest număr, fragmente din prefaţa semnată de Radu Ioanid, precum şi din cele două texte scrise de Dorin Tudoran: „Preambul & Concluzie“ şi „Ghid pentru cititorul de cursă lungă“. Într-o Anexă a volumului sînt publicate şi numele reale ale unor informatori, care sînt deocamdată o surpriză, pînă la lansarea cărţii pe piaţă – septembrie 2010.  
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.