Două efecte metodologice ale Legii 217/2015

O contribuţie la „Cazul Vintilă Horia“

  • Recomandă articolul
Pe fondul împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu), Consiliul Local al oraşului natal Segarcea – Dolj a hotărît acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem (prin Hotărîrea nr. 60/27, noiembrie 2015). Pe 22 decembrie 2015, Institutul Naţional „Elie Wiesel“ pentru Studierea Holocaustului (aflat în subordinea Guvernului României), invocînd prevederile Legii 217/2015 (pentru modificarea şi completarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii), a solicitat retragerea acestui titlu. Mai precis, Institutul Wiesel a interpretat acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem lui Vintilă Horia, condamnat definitiv de Tribunalul Poporului Bucureşti pentru crime de război (prin sentinţa nr. 11/21, februarie 1946), ca „act de promovare a cultului unui criminal de război“, ceea ce intră sub incidenţa art. 5 din OUG nr. 31/2001. Urmare acestei solicitări, Consiliul Local emite Hotărîrea nr. 16/10, februarie 2016, de revocare a actului prin care s-a acordat titlul de cetăţean de onoare post-mortem. Fapte tragice din istoria recentă a României În intervalul de timp cuprins între solicitarea Institutului Wiesel (22 decembrie 2015) şi hotărîrea de revocare a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.