„E vorba de libertate mai mult decît de droguri în cartea mea“
Interviu cu Andrei RUSE
- 18-03-2011
- Nr. 567
-
UN Cristian
- SOCIETATE
- 0 Comentarii
Dilăr pentru o zi, al doilea roman al lui Andrei Ruse, a apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom. Venită din partea unui autor cu mare priză la publicul tînăr (romanul Soni s-a vîndut în 1.000 de exemplare în primele două luni de la apariţie), coordonator al boomlit-ului (www.boomlit.com) şi al unui club de lectură, cartea readuce în discuţie un subiect sensibil, asimilat cumva literaturii de după 2000. Cu aproape fiecare volum individual ai avut ceva probleme, să le spunem editoriale. Debutul în poezie a apărut cu un alt titlu, Soni s-a vîndut bine, dar relaţia cu editura a căpătat accente conflictuale. Cum ai depăşit aceste momente mai puţin plăcute? Rupîndu-mă de oamenii care nu cred că ar trebui să aibă o mare legătură cu lumea cărţilor şi mergînd mai departe, pe cont propriu, sau ajungînd, cum e cazul de faţă, la o editură pe care o respect foarte mult, Polirom. Unde, chiar dacă nu sîntem de fiecare dată pe aceeaşi lungime de undă, discutăm, nu ne dăm în cap, pentru că scopurile noastre sînt comune (sau cel puţin merg de mînă pînă într-un punct destul de îndepărtat). Reacţionez negativ cînd văd lipsă de respect. […]