Greu de definit, fascinant de analizat și – truism tolerabil – imposibil de eludat, talentul caleidoscopic al lui Woody Allen a luat de mult loc în galeria fenomenelor imediat recognoscibile ale secolului trecut și ale epocii contemporane. Devenit un soi de valută universală, acest talent ce izvorăște amaltheic de peste șase decenii nu pare să își găsească limita. Allen aduce simbioza clasică a actoriei, a scenaristicii, a regiei, a producției de film și a dramaturgiei într‑o sublimă dimensiune pe care se etalează, inefabil și savuros, umorul evreiesc.
Descriind angoasele personajului său predilect, intelectualul evreu american Allen își proiectează propriile incertitudini grație unei elaborate estetici a absurdului ce atrage chiar și publicul străin către profunzimea acestui tip de umor. Esența umorului evreiesc – în fapt, o formă complexă de reflectare a felului în care evreul explorează existența – este absurdul flagrant, dezarmant, pe alocuri sfidător, instanță care produce, organic, situații de un comic bulversant. Pe nedrept neglijată, latura de prozator a lui Allen a dat naștere unei opere ce își merită locul în biblioteca celor deprinși cu acea voluptate a absurdului atît de minuțios administrată în filmele și în piesele sale.
Publicat la Editura Ballantine Books, New York, în 1980, volumul de nuvele Side Effects (Efecte secundare) se citește ca o variantă literară a multora dintre scenariile filmelor deja clasice ale artistului. Dinamica acestor proze scurte se construiește în jurul anumitor laitmotive – adoptarea magicului ca prezență naturală și necesară în viața contemporană, cultivarea derizoriului ca formă de exorcizare a tragicului, imersiunea generoasă a ficțiunii în realitate, încălcarea restricțiilor temporale prin intermediul călătoriei intermitente în timp, parodierea textelor clasice și manifestarea unui cinism pe cît de revoltător, pe atît de terapeutic.
Relație amoroasă intensă cu Emma Bovary
Două nuvele din acest volum sînt demne de o scurtă analiză, fără a trata cu ingratitudine celelalte texte, la fel de spumoase și de imprevizibile în previzibilul tipic lui Allen. The Kugelmass Episode (Episodul Kugelmass) invită la o călătorie într-un spațiu și timp familiare protagonistului grație lecturii clasicilor. Astfel, ajutat de un magician autointitulat Marele Persky, profesorul universitar Sidney Kugelmass începe și întreține o relație amoroasă intensă cu Emma Bovary, pe care o seduce cu însăși imaginea sa de individ al secolului al XX‑lea, atît de străină de inerția provincială a personajului flaubertian. Amorul livresc și, în același timp, real se consumă inițial la Yonville, apoi, pe măsură ce Emma își manifestă dorința de a trăi strălucirea newyorkeză evocată de profesor, se mută, pentru un timp, în marele oraș.
„Să ai grijă întotdeauna să mă bagi în carte înainte de pagina 120“, îl îndeamnă profesorul îndrăgostit pe magician, în dorința de a evita orice rivalitate cu Rodolphe. Din dulapul magic în care Persky aruncă volumul lui Flaubert, Kugelmass este proiectat în lumea doamnei Bovary, care, spre surprinderea lui încîntată, îi vorbește „în aceeași traducere elegantă a ediției necartonate“. Netulburata coabitare a realității cu ficțiunea amintește de celebrul film Trandafirul roșu din Cairo, dar forța parodiei, alimentate de grandoarea sugerată a textului clasic, pare să atragă mai mult decît descinderea actorului de pe ecranul de cinema. Cu hainele sale moderne și cu relatările fermecătoare despre Broadway și Hollywood, Kugelmass o fascinează pe voluptuoasa franțuzoaică, dornică să afle cît mai multe despre vedete precum O.J. Simpson și Jack Nicholson și tentată de vaga posibilitate de a studia actoria cu însuși Strasberg.
Viata lui Kugelmass se desfășoară, astfel, în jurul a două coordonate – banalul existenței conjugale alături de Daphne, soția cicălitoare și grasă, și incursiunile romantice în textul lui Flaubert. Pentru a-și proteja relația adulterină, profesorul recurge la escamotări insolite, asigurîndu-și soția suspicioasă că, în timpul deselor absențe, dezbate cu un amic situația agriculturii socialiste din Polonia. Dar dihotomia ficțiune-realitate nu se limitează la călătoriile regulate în timp și spațiu și la revenirile ce le succedă. Simultan cu scenele pasionale dintre profesor și Emma, elevi și studenți din întreaga Americă își exprimă consternarea în fața noutății apărute spontan în romanul clasic, întrebîndu-se de ce un evreu chel a ajuns să o sărute pe doamna Bovary. Mai mult, un profesor de la Stanford conchide, resemnat: „Cred că nota distinctivă a unui clasic este că-l poți citi de o mie de ori și întotdeauna descoperi ceva nou“.
Cînd în timpul sejurului newyorkez al Emmei – moment în care cititorii iau notă de dispariția sa misterioasă din roman –, dulapul lui Persky suferă o neașteptată defecțiune, făcînd imposibilă revenirea în text, Kugelmass este confruntat cu perspectiva îngrijorătoare de a întreține relația ilicită pe terenul său, suportînd neprevăzute complicații. De altfel, deja familiarizată cu mecanismele vieții secolului al XX‑lea, amanta îi solicită, imperativ: „Bagă-mă la loc în roman sau ia-mă de nevastă!“. După remedierea situației și despărțirea definitivă de Emma, incapabil să renunțe la deliciile oferite de ficțiune, profesorul alege, precaut, un roman marcat de sexualitate, dar lipsit de riscurile iubirii. Absurdul atinge apogeul cînd, în urma exploziei dulapului și a morții subite a magicianului, Kugelmass se găsește proiectat nu în Complexul lui Portnoy, ci într-un vechi manual de limba spaniolă.
În preajma morții, dragostea
Cea de-a doua nuvelă din volumul Side Effects ce merită explorată este o povestire în ramă, structură întîlnită și în cîteva scenarii de film semnate de Woody Allen. Ea propune o uimitoare proximitate de registre – tragicul și comicul ce se potențează reciproc, cu accent vădit pe registrul comic. Într-un sinistru, dar inevitabil paradox, umorul de situație este determinat de contextul bolii terminale, într-un joc minuțios regizat care, sub altă baghetă, ar fi eșuat, probabil, în grotesc. Textul este și o subtilă analiză a egoismului și a cinismului, după cum relevă și titlul său denotativ – The Shallowest Man (Cel mai superficial om).
Relatînd o întîmplare despre cel mai superficial om pe care l-a cunoscut vreodată, unul dintre personajele adunate într-o cafenea descrie un episod din viața producătorului NBC Lenny Mendel, căruia vestea că unul dintre membrii cercului său de poker este internat la oncologie, precum și obligația protocolară de a-l vizita îi activează frica de moarte și fobia de boală. Atmosfera de spital, marcată de „un aer greu, saturat de germeni exotici“, se conturează ca un spectru respingător, pe parcursul unei lungi reflecții chinuitoare ce îl determină chiar să se întrebe dacă nu cumva cancerul este contagios și dacă, atingîndu-l pe nefericitul Meyer Iskowitz, nu riscă să se îmbolnăvească.
Cedînd insistențelor celorlalți membri ai cercului de poker, producătorul descinde la spital, decis să termine vizita cît mai rapid. În mijlocul scenei deprimante, în timp ce se luptă cu „un sentiment invadator al bolii“, este bulversat definitiv de apariția unei asistente răpitoare ce îi deschide o perspectivă cu totul nouă. Fatalmente îndrăgostit, Mendel decide să își viziteze amicul în fiecare zi, încercînd să o cucerească pe blonda Miss Hill, al cărei „rîset minunat de muzical străpunge sinistra liniște a salonului“. Devenit personaj periferic, fără însă a fi conștient de aceasta, Iskowitz îl primește cu entuziasm, surprins de devotamentul fără margini. Astfel începe jocul comicului generat de tragic, într-un fascinant echilibru ce menține cititorul în delicioasă tensiune.
Gîndită riguros, strategia lui Mendel include o serie nesfîrșită de cadouri elegante aduse pacientului, de manieră ostentativă, pentru a o impresiona pe Miss Hill. Printre ele, caviar și o biografie a lui Tolstoi, după ce Mendel află că asistenta este o admiratoare a romanului Anna Karenina. Îndrăgostitul se abține cu greu să nu îi aducă amicului bolnav o pereche de cercei, model antic, regretînd că astfel ratează șansa de a o împodobi pe fermecătoarea blondă cu o bijuterie potrivită. Pe măsură ce își etalează armele seducției, tulburat de rivalitatea cu logodnicul lui Miss Hill – prezență nevăzută –, producătorul NBC perseverează în convingerea că tînăra va fi, în cele din urmă, a lui.
În paralel cu această coregrafie egoistă, sub ochii lui indiferenți se desfășoară drama ireversibilă a lui Iskowitz, pe zi ce trece mai slăbit și măcinat de boală. Cînd, într-un moment de intensă emoție, el își declară dragostea, ca semn de recunoștință pentru prietenia manifestată, replica lui Mendel exprimă doar dorința de a afla dacă asistenta s-a despărțit de logodnic. Cu o seninătate imună la suferința de lîngă el, producătorul își îndeamnă amicul: „Dacă o vezi mîine, cînd vin să-ți facă testele alea, interesează‑te!“. Înainte de a muri, Iskowitz îi mărturisește lui Mendel că grija pe care i-a arătat-o în ultimele luni reprezintă „cea mai profundă experiență pe care el a avut-o cu o ființă umană“. La scurt timp, producătorul începe o relație amoroasă cu Miss Hill, pentru ca, un an mai tîrziu, cei doi să se despartă.
Fiecare dintre personajele din jurul mesei de cafenea are o abordare diferită a poveștii lui Lenny Mendel. Astfel, în ochii fiecăruia, cel mai superficial om este, pe rînd, un om bun de nimic, un bărbat a cărui iubire pasageră îl ajută să își depășească frica de moarte, respectiv un om motivat de interes. Un alt personaj care a ascultat relatarea conchide doar că un om aflat în preajma morții a cîștigat de pe urma spontanei pasiuni a amicului său. Nuvela se încheie într-o notă de un realism cinic, tipică filmelor lui Allen, structurate ca povestiri în ramă, unul dintre personaje definind întîmplarea ca „o anecdotă amuzantă“, un aperitiv înainte de comandarea mîncării.
Prin plasarea în derizoriu a căutării existențiale, abordarea umoristică și extrem de plastică a sexualității, ironizarea sărăciei și a infracționalității, precum și prin parodierea figurilor clasice (într-un remarcabil text, protagonistul numit Allen îl întruchipează pe însuși Socrate în fața morții), Side Effects comprimă teme fundamentale în mostre antologice de proză, ce încă așteaptă o întîlnire de substanță cu publicul european.