Efectele „originalităţii“ constituţionale

  • Recomandă articolul
Cred că aşteptările generale merg în direcţia unui preşedinte care să fie un „arbitru“, un „mediator“ care să aplaneze, nu să alimenteze conflictele scenei politice – cu alte cuvinte să joace un rol diametral opus celui jucat de preşedintele aflat la sfîrşit de mandat. Mult mai puţin sau aproape deloc remarcat rămîne faptul că originea acestor conflicte şi disfuncţionalităţi nu poate consta doar în temperamentul şi derivele unui singur om, ci ele erau, de fapt, predeterminate în mecanismul faimoasei „Constituţii iorgovane“, indiscutabil, una dintre cele mai ambigue şi mai „originale“ constituţii din cîte există la ora actuală în lume. Sistemul hibrid instituit de aceasta prevede un preşedinte dispunînd de legitimitatea supremă a sufragiului universal şi un premier ieşit din jocurile majorităţii parlamentare (aşa cum evenimentele din decembrie 2009 şi mai 2012 au demonstrat-o fără putinţă de tăgadă, prin bizantinismul migraţiei politice a unor formaţiuni-fantomă, specializate în operaţiuni de culise fără nici o legătură cu vreun vot popular). Preşedintele are însă puteri extrem de limitate (concentrate mai ales asupra politicii externe, dar şi acolo – fără nici o autoritate efectivă asupra Ministerului de resort); premierul, dispunînd de instrumentul ordonanţelor de urgenţă şi de întregul aparat guvernamental la nivel central şi local, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.