Efectul de graniță fluidă
Isabel Allende - Suma zilelor
- 11-03-2011
- Nr. 566
-
Elisabeta LĂSCONI
- Literatură
- 0 Comentarii
Editura Humanitas Fiction a transformat lansarea unei noi apariții din seria Isabel Allende (Suma zilelor) într-o ceremonie discretă și elegantă, la Bernschutz, boutique și ceainărie, situată aproape de Grădina Icoanei, în seara zilei de 2 martie. Prezentările feminine, în ton cu stilul casei și cu începutul de martie, dădeau impresia unei spontane distribuții de roluri: Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction, a fost maestra de ceremonii, Mihaela Spineanu Frank, redactor-șef al revistei Elle, și-a asumat rolul de biograf al scriitoarei, Marina Constantinescu, bine-cunoscut critic de teatru și realizator de emisiuni, a vorbit despre zona obscură de suferință și catharsis a cărții, subsemnata am formulat concis cîteva idei, ce se răsfiră aici. Actrița Dana Dogaru a incitat cu modulația vocii la pătrunderea în universul scriitoarei, iar magia, obligatorie pentru o carte de Isabel Allende, s-a datorat chitarei lui Maxim Belciug. Am descoperit cu adevărat tărîmul ficțiunii prin doi scriitori: William Faulkner (Lumină de august, Zgomotul și furia m-au obsedat multă vreme) și Gabriel García Márquez (ani în șir am recitit Un veac de singurătate în fiecare vacanță, pînă exemplarul din BPT s-a făcut ferfeniță). Așa că, inevitabil, Casa spiritelor a provocat întrebări: Isabel Allende are propria forță literară sau a […]