Elitele si constringerile la imbecilitate

Cind abordezi problema elitelor, pericolul este cambrura exagerata a spiritului, acel decalc al bunei constiinte, care duce, de pilda, la confuzia dintre „grupurile alese“ (in sensul dat de Littré, sa spunem, cuvintului élites) si „grupurile restrinse dotate cu putere politica“; dincolo de ideologizarea dezbaterii, o ostentatie peremptorie, asadar, vizibila chiar la cei care au declansat, in istoria ideilor, subiectul (Vilfredo Pareto, pentru a nu da decit acest exemplu). In alte parti, disputelor homerice ori certurilor stridente privind chestiunea elitelor li se opune o mormaiala placida si academica. La noi, tonalitatea certareata este pe cale de a deveni un principiu – lucru oarecum previzibil, daca tinem cont de traumele pe care le-a suportat Romania (si inainte, si dupa 1989). O vivacitate combativa („Boxez, deci exist“) – chiar acolo unde te-ai astepta sa afli calmul intelepciunii – care nu mai ia in consideratie nici o ordine ori ierarhie, ci procedeaza prin racolaj si piruete intelectuale; de aici, probabil, si aroganta imperturbabila (relativ infantila) a unor protagonisti, care, departe de a fi doar vorbareata, se vrea normativa si prescriptiva. Ceea ce gasesc insa si mai ingrijorator decit reflexele exterminatorii si grandilocventele teatrale intr-atit de mediatizate este, dimpotriva, teribila destituire a vorbirii si uniformizarea […]