Elogiu (și elegie) pentru Solomon Marcus
- 23-03-2016
- Nr. 815
-
Mircea MARTIN
- In memoriam
- 1 Comentarii
Orizontul larg al cunoașterii, în cazul profesorului Solomon Marcus, anvergura informației însoțită de erudiția detaliilor, competența sa multiplă inter- și transdisciplinară, ca și curiozitatea intelectuală, forța analitică și îndrăzneala asociativă, menținute pînă la adînci bătrîneți (atestate, de altfel, doar documentar), produc oricărui om cultivat, oricărui om de bun-simț o impresie copleșitoare – spre a nu spune chiar vertiginoasă. După ce a făcut proba armelor sale în analiza matematică, tînărul Solomon Marcus va fi simțit, probabil, că anumite valențe ale spiritului său rămîn nesatisfăcute, adică nefolosite. S-a îndreptat spre lingvistică și spre poetică, dînd în aceste domenii lucrări de referință mondială. A ales apoi semiotica drept teren predilect de meditație și creație – fără să piardă legătura nici cu matematica, nici cu lingvistica. Semiotica – așa cum o înțelegea și o practica Solomon Marcus – era, de fapt, o pan-semiotică, indiferentă la stricta teritorialitate și la autonomia diverselor discipline, la specializarea lor perfectată de-a lungul a două secole. Semiotica a reprezentat pentru el o punte spre o perspectivă mai cuprinzătoare, o scară spre o poziție mai înaltă, de la care privind lucrurile, cunoașterea compartimentată, analiza la obiect cu metode și mijloace specifice păreau că obnubilează spiritul și că ascund unitatea fundamentală […]
Impresionant este acest elogiu-elegie pentru o personalitate enciclopedică, un polimat cum din ce în ce mai rar există. Binevenite sunt observaţiile referitoare la constrângerile specializărilor pe care le-a impus modernitatea, anvergura intelectuală a celui evocat fiind implicit un gest de frondă faţă de încorsetarea instituţională şi mentalitară. Mărturisesc că opusul dedicat timpului de către Solomon Marcus a fost o carte ce mi-a revelat corelaţii şi analogii cum de puţine ori mi-a fost dat să citesc, făcându-mă să înţeleg, o dată în plus, cât de superstiţios, de meschin şi de mediocru era şi este mainstream-ul modern cultural, intelectual, universitar, cu atât mai mult acela postmodern. În mod firesc, cel mai valoros teoretician român al literaturii în viaţă face o firească reverenţă unui cărturar exemplar, a cărui operă este o mărturie a unităţii spiritului omenesc.