Eminescu între mască şi realitate

Imaginea lui Eminescu, pendulînd adesea între extrema aplogeţilor şi aceea a contestatarilor, continuă să fie, şi în prezent, suficient de puternică încît să se regăsească la nivelul dezbaterilor şi al polemicilor cu o neaşteptată prospeţime. Puţine sînt temele care se menţin atît de viu în imaginarul colectiv şi care sînt permanent supuse unui proces de resemnificare. Persistenţa statutului de mit a lui Eminescu – care indică deci o poziţie aparent imuabilă – nu a putut decît să provoace numeroase replici, adesea violente sau cel puţin defavorabile. Mitul acesta nu îşi mai păstrează valenţele de legitimare în sfera literară, ci ajunge să fie vidat de sens, astfel încît se simte nevoia revigorării unei imagini definite multă vreme de coordonate prea strîmte. Deşi această nevoie a provocat şi unele campanii destul de excentrice, cum este concursul „Pune-l pe Eminescu la produs“ din vara anului 2006, se pare că lucrurile s-au mai liniştit acum, iar Eminescu este abordat în studii critice, ferite de note de sentimentalism sau de resentiment. Astfel, sînt de amintit cărţile semnate de Iulian Costache (Eminescu. Negocierea unei imagini), de Ilina Gregori (Ştim noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze) şi de Caius Dobrescu (Mihai Eminescu. Imaginarul spaţiului privat. […]