Enciclopedia mondiala a cenzurii
Schita pentru delicii partiale
- 14-01-2002
- Nr. 151
-
Ștefan BORBÉLY
- STUDII CULTURALE
- 0 Comentarii
Censorship. A World Encyclopedia Edited by Derek Jones, Fitzroy Dearborn Publishers, Londra si Chicago, 4 vols., 2001 Enciclopedia mondiala a cenzurii (Censorship. A World Encyclo-pedia) este o opera de sinteza de mare calibru, pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o avem, daca nu pe birou, fiindca ne-ar strivi spatiul de lucru si pofta de a mai scrie ceva inainte de a o fi citit din scoarta-n scoarta, macar pe un raft din apropiere pentru a o putea consulta mereu, cind simtim nevoia unor informatii deosebite, foarte scrupulos elaborate, aduse aproape la zi, adica, in cazul nostru, pina in 2001, cind editia este pusa in circulatie simultan in Statele Unite si Marea Britanie. Desigur, costul ridicat al celor patru volume, in format mare, insumind aproape 3000 de pagini – aproape sau peste 250 USD, daca am inteles bine –, va narui orice vis ca editia sa ajunga la intelectualii romani nevoiasi, insa ar fi bine daca macar bibliotecile publice ar achizitiona cartea, daca nu de altceva, macar din patriotism, fiindca enciclopedia listeaza, in volumul al treilea – criteriul de ordonare fiind cel alfabetic – trei texte de sinteza dedicate practicii cenzurii in patria noastra, la capitolul national Romania: unul de […]