Enigmele istoriei

Noul roman al luiNorman Manea, Vizuina (Polirom, 2009), este o strălucită realizare epică multistratificată, de o mare forţă analitică, scrisă în cea mai bună tradiţie a romanelor poliţiste (Doyle, Christie, Chandler, Hammet). Naraţiunea extrem de captivantă constituie, în acest caz, şi o meditaţie foarte lucidă asupra istoriei contemporane, asupra unor probleme umane fundamentale şi un dialog cultural fecund (explicit sau implicit) cu scriitori ca Borges, Mann, Kafka, Bulgakov, Nabokov, Sábato, cu autorul însuşi (se pot repera aluzii la propriile texte, ca Plicul negru sau Clovni. Dictatorul şi artistul) şi cu fantasticul tablou al lui Dalí, Elefanţii.   Spre deosebire de ceea ce se întîmplă în genul poliţist clasic, crima prezentată în Vizuina nu se rezolvă. Nu avem, nu putem avea „cheia“ (voi reveni la acest element care traversează romanul) asasinatului profesorului Mihnea Palade, pentru că nu este vorba doar de un individ izolat, ci, se pare (adevărul nu iese la iveală), de un complot extremist şi naţionalist care uneşte vechea Securitate şi exilul legionar. În acest sens, cartea este mai aproape de tonul amar al lui Philip Marlowe, care denunţă putrezirea unui întreg sistem de complicităţi şi de duplicităţi, decît de raţionamentul rece al lui Sherlock Holmes. Enigma, definită de […]