Epitetele trec, întrebările rămîn

Întrebările – prin conţinut, formă, direcţie epistemică şi socială – pot informa despre starea cunoaşterii, dar şi despre deschiderea spre dialog, explorare, verificare intersubiectivă a indivizilor şi societăţilor. Sistemele sociale închise, totalitare, precum şi persoanele cu orientări autoritariste, narcisiste, egolatre, dogmatice, ascunse sau ignorante refuză întrebările în moduri diferite. Parte dintre întrebările de mai jos au fost adresate lui Vladimir Tismăneanu de-a lungul timpului, fie în scrisori, fie în texte publicate, fie în alte forme, dar mereu explicit şi direct. Multe au rămas fără răspuns. Altele sînt mai noi, însă cerute de istoria comunismului, de cercetarea comunismului, iar în cazuri specifice sînt provocate de textele şi alegerile lui Vladimir Tismăneanu.   1. De ce studiul comunismului în România, aşa cum apare şi în ceea ce se numeşte Raportul Final (RF), nu examinează sistematic rolul Particului Comunist de la infiinţarea lui formală (în 1921)? Mai în detaliu:   1a. Raportul anunţă un scop pe care nu-l poate atinge, din cauza concepţiei şi a metodei sale. Iată scopul: „Raportul Comisiei urmăreşte să strîngă laolaltă datele incontestabile care probează natura antiumană, constant, metodic şi perseverent represivă a regimului comunist“ (2006, p. 19, varianta publicată pe site-urile raportului). Mai întîi, se impune cu necesitate […]