Eseuri morale. Creativitatea răului: indiferenţa şi cinismul (III)

Tocmai am stabilit că ticăloşia este neobosit creativă şi că omul moral rămîne mereu perplex în faţa ei. Dar de unde vin ticăloşii parcă tot nu ştim, niciodată, îndeajuns. Ce se întîmplă, însă, cu apariţia persistentă în spaţiul public a indiferenţilor şi a cinicilor? Există, în acest caz, un loc uşor de identificat? Mai precis: de unde apare „producţia“, în creştere, de oameni care au ca dominantă a felului lor de a fi nepăsarea, chiar nesimţirea faţă de ceilalţi, semenii lor? De unde vine, adică, din ce surse se hrăneşte dispreţul suveran al unora pentru oricine are convingeri morale elementare? Şi, mai exact: ce face, de pildă, ca valori precum altruismul şi bunătatea, curajul şi compasiunea să apară, în anumite suflete, drept semne de slăbiciune, de neadaptare sau chiar de prostie?   La aceste interogaţii, pe cît de simple, pe atît de fundamentale, se poate răspunde, printre altele, prin relativizare şi bagatelizare, cum de altfel se şi petrec lucrurile adeseori. În acest context, raţionamentul prescurtat ar suna cam aşa: întotdeauna şi în toate locurile au fost oameni cărora nu le-a păsat de alţii, ignorîndu-i pe aceştia cu desăvîrşire, ca şi cum ei nu ar fi existat deloc; ceilalţi sînt priviţi […]