EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Bonnie şi Clyde versus Thelma şi Louise

Fac parte dintr-o categorie de oameni pentru care, într-un fel, filmul bate viaţa. Sînt un spectator înnăscut (de fapt, cred că acesta e unul dintre puţinele lucrurile pe care ştiu să le fac bine), pentru că am o nevoie organică de poveste. Mi-e mult mai uşor să supravieţuiesc avînd la îndemînă această variantă de existenţă paralelă, mult mai permisivă, în care plicticoasele limite omeneşti pot fi, în sfîrşit, depăşite. Filmele pe care le privesc nu au, neapărat, legătură cu mersul accelerat al timpurilor în care trăim: aparţin unor perioade diferite ale istoriei cinematografiei. Le aleg potrivit unor criterii estetico-afective: filmele bune care m-au făcut să simt sau să gîndesc diferit, mai intens… Din ce în ce mai accesibile acum, aici sau în străinătate, pe DVD… Două filme ilustrează cel mai bine ideologia afectiv-evazionistă despre care vorbeam: Bonnie şi Clyde, cu Faye Dunaway şi Warren Beatty, regizat de Arthur Penn în 1967, şi Thelma şi Louise, cu Susan Sarandon şi Geena Davis, în regia lui Ridley Scott (1991). Dacă n-ar fi o afirmaţie prea reducţionistă, aş putea spune că sînt filmele mele preferate din istoria cinematografului. Probabil pentru că ambele sînt instanţe ale revoltei, în mare parte inocente, duse la extrem […]