EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Fecioara-iubită şi prejudecăţile coloniale

Amantul, filmul din 1992 al lui Jean-Jacques Annaud, după romanul cu acelaşi titlu al Margueritei Duras (1984, distins cu Premiul Goncourt), reprezintă o altă „punere în scenă“ a unei poveşti de dragoste pasionale. În Vietnamul aflat sub dominaţie franceză, în 1929, o fată de cincisprezece ani şi jumătate are prima ei relaţie amoroasă cu un chinez de treizeci şi doi de ani. Pînă aici sună aproape banal. Numai că identităţile aparent neutre, neîncărcate de conotaţii, ale celor doi sînt, de fapt, cu totul altele: fata (Jane March) este franţuzoaică, dar săracă şi fără un statut social respectabil (e crescută doar de mamă şi are un frate care se droghează), chinezul (Tony Leung) aparţine celor colonizaţi, cuceriţi, dar e bogat, educat, umblat şi cu o poziţie înaltă în societate. Identităţile celor doi protagonişti sînt, cumva, plasate într-un chiasm: sintetizînd, el e chinez şi bogat, ea, albă şi săracă. Astfel, cele două personaje (care, de altfel, nu au nume proprii, rămînînd generice, deşi romanul este, într-o oarecare măsură, autobiografic) ajung la un soi de egalitate de statut, ceea ce le permite interacţiunea, pînă la un punct. Dacă ar fi să aplicăm teoria lui Evola, din Metafizica sexului (despre care vorbeam în articolul […]