La sfîrşitul lunii trecute (pe 28 ianuarie), la Biblioteca Academiei Române s-a lansat oficial, în prezenţa presei (cu participarea unor jurnalişti radio, în special, dar şi a reprezentanţilor Agerpress), site-ul medievalia.com.ro, concretizare a unui proiect realizat, sub coordonarea Gabrielei Dumitrescu, în cadrul secţiei de manuscrise şi carte rară a Bibliotecii Academiei, cu sprijinul Asociaţiei Excelenţă prin Cultură. Eveniment discret, prea puţin mediatizat, deşi proiectul – Texte fundamentale ale culturii române medievale – ar merita, cu siguranţă, să fie cunoscut în lumea noastră culturală, mult mai receptivă, e adevărat, faţă de evenimentele zgomotoase ale „zilei“, atractiv ambalate. Spectacolul efemerului îşi va fi avînd rostul său în crearea unor medii de emulaţie, în întreţinerea unui (minimal) climat intelectual/cultural. Dar importanţa acestui „spectacol“ nu poate să fie decît una de primă instanţă. Pe termen mediu şi lung (dacă, în context post-postmodern, mai putem face planuri „pe termen lung“…), materialele din care încercăm să construim în cultură ar trebui să aibă o anumită soliditate. Iar această soliditate e condiţionată, să nu uităm, şi de o corectă raportare la memoria (şi la istoria) noastră culturală.
Circumscris unui demers generos (atît ca intenţie, cît şi ca anvergură) de conservare a patrimoniului culturii scrise, proiectul Medievalia a avut în vedere digitizarea, pînă în momentul de faţă, a unui număr de 60 de manuscrise rare (din secolele XV-XVIII) – este vorba despre cele mai vechi texte româneşti cunoscute –, astăzi greu accesibile cercetătorilor care ar dori să le studieze la sala de lectură (şi aceasta, din motive ce ţin de necesitatea protejării manuscriselor – vechi şi friabile). Digitizate, preţioasele manuscrise (Biblioteca Academiei Române deţine un tezaur! – a atras atenţia profesorul Gh. Chivu cu ocazia lansării site-ului) pot fi găsite acum pe www.medievalia.com.ro, unde sînt postate integral, însoţite de o amănunţită descriere fizică a originalului: numărul de pagini şi dimensiunile acestora, tipul de hîrtie sau de cerneală, modul în care a fost legat volumul, însemnările făcute, pe margine, de diferiţii cititori, de-a lungul timpului. Se adaugă, de asemenea, o serie de informaţii utile: de la autor şi datare pînă la deţinătorii anteriori şi deţinătorul actual al originalului. Consultarea respectivelor documente în această variantă mai are, în plus, un avantaj: prin procedeul digitizării, imaginea paginii de manuscris devine mult mai clară, textul fiind mai uşor de descifrat. (Consultat online, documentul este perfect lizibil.) Nu altele au fost, cu ani în urmă, raţiunile facsimilării şi digitizării caietelor lui Eminescu, „lung prilej de vorbe şi de ipoteze“ – şi chiar mai mult de atît! –; ceea ce nu s-a înţeles atunci, dar poate că se va înţelege, în sfîrşit, acum (şi poate vor înţelege chiar şi anumiţi „specialişti“…), a fost că: 1) facsimilarea unui document presupune operaţiuni/tehnici complexe, cîtuşi de puţin înrudite cu banala fotografiere; 2) un volum de texte facsimilate/digitizate este cu totul (dar cu totul!) altceva decît o ediţie critică – acesta restituie, pur şi simplu, documente devenite greu accesibile şi greu lizibile, constituind un punct de plecare (unul sine qua non) pentru eventuale noi cercetări şi/sau ediţii. Căci, chiar dacă asemenea documente îl pot interesa pe omul de cultură în sens larg, ele sînt destinate, înainte de toate, cercetătorilor, cititorilor avizaţi în materie.
Ce volume sînt reproduse, deci, pe site-ul Medievalia? Primele traduceri de cărţi populare, cele dintîi texte rotacizante, texte bisericeşti, letopiseţe, diferite compilaţii istorice, texte juridice (pravile) ş.a. Exemple: Ceasornicul domnilor de Antonio de Guevara („Viaţa împăratului Marcu Avrilie cu învăţăturile lui arătînd obiciaiurile vechi a împărăţiei Rîmului […] scoasă din multe cărţi elineşti şi latineşti pre limba româniască de Nicolaei Costin“ ş.a.m.d.); Dioptra lui Vitalie de la Dubna, de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, tradusă de dascălul Staico („Dioptra carea să chiamă Oglindă sau Închipuirea cea adevărată a vieţii omeneşti în lume den multe dumnezeieşti scripturi şi părinteşti dogmate tocmită…“); un letopiseţ din 1772 ce dă seama de domniile lui Nicolae Alexandru Voievod în Moldova şi în Ţara Românească, scriere avîndu-i ca autori pe Nicolae Costin, Axinte Uricariul şi Radu Popescu; Istoria lui Erotocrit de Vincenzo Cornaro (1785), transcrisă de copistul Ioniţă Tăutul; un miscelaneu de cronici moldoveneşti de la mijlocul secolului al XVIII-lea; Scara Sf. Ioan Scărarul, transcrisă, la sfîrşitul secolului al XVII-lea, de grămăticul Vladul; Sintagma – un volum de literatură juridică – datat 1472! – întocmit de Matei Vlastares şi copiat de ieromonahul Ghervasie, la Mănăstirea Neamţ. Şi multe alte titluri, în română (bineînţeles, cu alfabet chirilic), dar şi în greaca veche sau în limbi slave.
Cel mai recent volum înregistrat pe site este… o carte de bucate din Ţara Românească, de la jumătatea secolului al XVIII-lea: „Carte întru care să scriu mîncările de peaşte i raci, stridii, melci, legumi, erburi şi alte mîncări de sec şi de dulce, dupre orînduiala lor“. Sînt, conform descrierii de pe site, 64 de pagini, cu dimensiunile 210 × 160 mm, hîrtie cu filigran, „legătură nouă în pergamoid, cu cotor de piele“. „Text cu cerneală neagră şi roşie. Titluri şi iniţiale scrise cu roşu. Mici ornamente la iniţiale. Frontispiciu-poartă («Pi»), în peniţă, cu cerneală neagră şi roşie.“ Se specifică, între altele: „Numeroase însemnări ale posesorilor“. Manuscrisul a aparţinut colecţiei lui Moses Gaster şi este deţinut actualmente de Biblioteca Academiei Române.
Fiecare carte de pe site-ul Medievalia are o poveste ce se lasă reconstituită, fragmentar, din detalii precum cele de mai sus. Un site prietenos, uşor de accesat. Şi un proiect a cărui importanţă nu o putem aprecia îndeajuns!