Excitarea cititorului: stîngiştii de la Paris, „boierii“ de la Bucureşti
- 02-07-2010
- Nr. 531
-
Alexandru MATEI
- Internaţional
- 3 Comentarii
Există o economie a afectelor, cu departamentele şi coordonatorii lor. Există o sociologie a afectelor, cu cercetătorii ei. Există o politică a afectelor, singura politică cîştigătoare astăzi. Occidentul şi-a dat seama, de-a lungul secolului trecut, că noile cuceriri nu se mai pot realiza cu forţa, poate doar pentru un timp scurt şi cu sacrificii exorbitante. A început atunci o ofensivă a afectelor – traductibilă în ceea ce Miron Cozma numea ţanţoş „posologia maselor“, numai că nu mai vorbim acum despre mase care se adună şi luptă sub un stindard, aşa cum şi-l înălţa el deasupra culmilor de lignit din Valea Jiului şi-l înfigea în straturile cu flori din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, ci mai degrabă despre indivizi care cheltuiesc, fiecare de capul lui, bani pentru a cumpăra aceleaşi lucruri. Există, aşadar, mase pentru cei care le regizează dorinţele şi le scenarizează – ca să folosesc un verb impus recent în Franţa de Yves Citton – modurile în care şi le satisfac. A crea aceleaşi dorinţe în indivizi care nu se cunosc, dar care se întîlnesc apoi în magazine pentru a obţine acelaşi lucru, sau la sediile de votare pentru a pune ştampila pe acelaşi nume, a-şi extrage puterea din […]
Alexandru, cu exceptia cartilor cumparate pentru recitire, toate celelalte sint, asa cum le spui tu „carti-excitanti”. Daca n-ai „consumat” deja „produsul”, cum sa-ti bazezi alegerea pe ratiune?
Convin cu Dvs ca nu e cel mai bun reusit text al meu, dar ideea, chiar si una, merita subliniata. Îmi pare rău doar că observaţiile dumneavoastră nu mă contrazic deloc. Noam Chomsky este ceea ce se numeşte astăzi un filozof (în America pentru lucrările de specialitate, iar prin eseurile sale politice, în Franţa), iar plasarea în fruntea topului îi aparţine unui post francez de televiziune. Despre stângismul lui BHL şi al lui Finkielkraut, nu numai că mă îndoiesc, dar în primul rând mă îndoiesc de consistenţa lor ca filozofi în raport cu un Alain Badiou. Iar despre notorietatea lor în aceeaşi calitate de filozofi, cred că nu suteţi neapărat la curent. Textul meu însuşi este eseistic, acesta nu poate fi un defect. Iar afirmaţia o susţin: cu cît prestigiul se concentrează în mai puţine figuri, cu atît fiecare dintre ele e „mai prestigioasă”. Ideea însă este una: cărţile-excitanţi există şi acolo (stîngişti) şi la noi („boieri”). Pentru calitatea expunerii, responsabilitatea însă îmi aparţine.
Mult verbiaj redundant si putine idei si informatii,, motiv pentru care, pe mine unul, articolul nu m-a ,,excitat”. Poate doar atat incat sa observ ca peisajul editorial parizian pe care incearca sa ni-l infatiseze este conturat aletoriu si incomplet. Chiar daca prietena autorului ,,care preda la Paris VIII apreciaza ca Noam Chomsky ,, e cel mai inteligent ganditor al secolului al XX-lea”, ar fi totusi de precizat ca el nu este un filozof, cum considera dl. A.M., ci un lingvist de certa autoritate si un militant politic, plasarea lui in fruntea topului fiind discutabila. Si apoi, de ce oare din fie si sumara trecere in revista a ganditorilor de stanga din Franta lipsesc Bernard Henry-Levy si Alain Finkielkraut , cu mult mai consistenti si mai notorii decat cei cativa autori consemnati ? Si, in sfarsit, cum ramane cu asertiuni eseistice de genul : ,, In Romania, aceasta apartine unor autori putini [sic] si-deci – cu atat mai prestigiosi” ?!