Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Exponatul
- 10-02-2012
- Nr. 611
-
Peter Dan
- ESEU
- 9 Comentarii
Într-o sală golaşă din Muzeul Comunismului Românesc, pe maşinăria totalitarismului de generaţia a doua se depune încet praful. Societăţile totalitare de prima generaţie – Germania lui Hitler, Rusia lui Stalin, Italia lui Mussolini, Ungaria lui Horthy, România lui Antonescu, Spania lui Franco, China lui Mao – reprezintă variante neaoşe de dictatură născute din mişcări politice autohtone şi diferă considerabil în ideologia lor fundamentală, în atitudinea faţă de proprietatea privată, faţă de religie, în tratamentul minorităţilor etc. Pe de altă parte, datorită faptului că aliaţii victorioşi au permis URSS-ului să impună comunismul în ţările Europei de Est, totalitarismul de generaţia a doua este remarcabil de omogen, mai ales la începuturi. Diversele variante ale aceluiaşi model de regim totalitar instalate cu forţa în ţările Europei de Est au fost corpuri străine, structuri venetice impuse prin silnicie, resimţite şi respinse ca atare. Nu au fost legitime pentru că nu au guvernat „cu consimţămîntul celor guvernaţi“. Dimpotrivă, foloseau teroarea ca un mijloc de stăpînire: după cum a spus Lenin, „sîntem pentru teroarea organizată… Teroarea este o necesitate absolută în timpuri revoluţionare“. Cu toate acestea, regimurile comuniste din Europa de Est s-au dovedit a fi relativ stabile: au durat 40 de ani şi s-au […]
stau zǎcînd şi se-ntreabǎ : „cade sau nu cade ? ”
Cei care nu au trǎit (cel puţin jumate de viaţǎ) în Occident ( chiar şi azi în plinǎ decadenţǎ şi galopantǎ globalizare) sau care au trǎit DOAR pentru blujinşi & coca-cola & plasme, NU vor putea pricepe niciodatǎ diferenţa între Democraţie şi Dictatura Comunistǎ, decît dacǎ o doresc cu adevǎrat. Mulţumim dlui. Peter Dan pentru explicaţiile de mai sus. Sînt unii şi mai „deştepţi” care fac aceleaşi grave confuzii sau se fac DOAR cǎ le fac tocmai pentru a menţine conştient Confuzia şi Amalgamul a tot nivelator distrugǎtor de Libertate şi Democraţie. Dovezile sînt la tot pasul, de dimineaţa pînǎ seara şi noaptea în special cînd toate pisicile sînt Negre. Mai trist este cu Marii Intelectuali care nu se dau nici azi bǎtuţi, trîmbiţînd sus şi tare, teoriile „luptei de clasǎ” şi „dictaturii proletare”. Pricepe cine poate, se plînge cel care-aşteaptǎ întrebîndu-se etern ce mai e de fǎcut. Şi-aceste vremuri tulburi care incitǎ la Tulburealǎ, nu ajutǎ mai de loc „dezgheţul” minţilor ţinute-n permanentǎ stare de “legumǎ-conservǎ”.
Dar cine-l doreşte ?!?
De adevǎr ne temem toţi.
NU CHIAR !
O diferenta esentiala dintre societatile totalitare si democratii este existenta unui judiciar independent. Intr-o dictatura, abuzurile reprezinta esenta insasi a sistemului, pe cand intr-o democratie sunt expresii ale contradictiilor inerente. Formularea „Individul este inzestrat de creator cu anumite drepturi inalienabile” exprima exact faptul ca aceste drepturi sunt imanente, pe cand intr-o dictatura drepturile individuale sunt subordonate celor colective.Comunismul nu este vazut in culori sumbre pentru ca, in 40 de ani de comunism, ne-au obisnuit cu statul dadaca; o mare parte din populatie nu s-a adaptat la conditiile unei societati deschise care, cu toare limitele ei este mult mai libera decat ce am avut inainte.O libertate imperfecta e preferabila unei sclavii comode.
ce e ciudat in aceste articole de condamnare a totalitarismului este ca nu se vorbeste aproape deloc de constrangerile asupra individului in societatile liberale asa zis democratice .
am vazut cu ochii mei ca sistemul folosit de securitate functioneaza si in mediul privat in plina democratie.
am vazut de asemenea oameni terorizati de ideea ca vor fi concediati fara a avea o posibilitate de a-si castiga existenta pentru ei si familiile lor,incalcarea celor mai elementare drepturi,institutii care ii apara pe cei care incalca legea si cu toate astea nimeni nu se oboseste sa studieze fenomenul si se mai si mira ca comunismul nu este vazut in culori sumbre de societatea romaneasca.
marea diferenta dintre sistemul totalitar de dinainte de 89 si cel de astazi e ca inainte romanii erau condamnati sa fie sclavi pe cand astazi sunt liberi sa se bucure de aceeasi conditie
Celor care vor rîde ironic, superior de sus şi vor arunca cu noroaie le voi spune :
Dacǎ nu “ mai mult decît ”, mǎcar : ” CÎT ”
Iar celor care vor rîde în continuare le voi lǎsa libertatea ecoului în aceastǎ întindere.
Pentru a nu fi şi a nu rǎmîne veşnic doar “Exponatul” ,
Misterul nu-i decît “Càutarea întru Fiinţarea Fiinţei “.
SENINǍTATEA LUCRULUI SIMPLU
Pe drumul despǎrţirilor cele, scriam cîndva
“dacǎ n-ai rǎdǎcini nu poţi zbura”, şi-acum adaug,
oricîte aripi ţi-ar ţîşni din umeri şi dintre coaste
nu te vei putea apropia niciodatǎ de soare fǎrǎ de seva aceea, fǎrǎ de sîngele-acesta, fǎrǎ de dorul ochiului de-a pricepe, fǎrǎ entuziasmul de-a O-feri.
NELINIŞTEA CǍLǍTORIILOR PRINTRE-ADEVǍRURI
Oricît ar pǎrea de complicat sau azi tot mai depǎrtat de-un înţeles simplu, drept, ferm
numit altǎdatǎ pur şi simplu, „cinstit” sau şi mai simplu, „corect” Lucrurile limpezi nu sînt chiar atît de complicat de vǎzut, de distins, de recunoscut, de deosebit, oricîtǎ îmbuibealǎ creierul nostru de cîteva sute de grame, dar nu prea multe adunate undeva în trupul care ne poartǎ fiinţa aceasta atît de misterioasǎ abstractǎ şi complicat-cosmicǎ ar putea pǎrea-este, a fost tǎvǎlit, violat, surghiunit sau ucis.. Nu-i nevoie sǎ citeşti zeci, sute sau mii de cǎrţi pentru ca Adevǎrul sǎ-l simţi, ajunge şi prinde, din priviri pipǎindu-l cu sufletul şi cu spiritul.
TOTUL se petrece direct aici sub ochii noştri, ai Tǎi, superbi, zdraveni şi nǎzdrǎvani totodatǎ, rǎmînîndu-ne doar sǎ rupem zǎbala cu gîndul şi sǎ îndrǎznim sǎ ne dezbǎrǎm de zgarda invizibilǎ a minciunii din jur, a vorbelor goale, a ticluirilor de tot felul, a promisiunilor vînturi şi a crimelor de aproape.
INEFABILUL e atît de clar, evident, limpede încît şi azi mǎ întreb cine se mai poate încrede în altceva decît în LIBERTATEA PROPRIEI SALE FIINŢE ?!?
De-aceea ZIC, nu-i nevoie de loc de-o grǎmadǎ de “filozofii” de duzinǎ sau ideologii din colţul iluziei curvǎ superbǎ abracadabrantǎ, NU ! şi toate astea tocmai la marginea Gropii Comune a Abatorului Nostru, fumegînd încǎ.
Istoria, adevǎrul, poveştile toate stau scrise IMENS cît maldǎrul de cadavre de-aici, moarte, vii sau umblînd iatǎ fǎrîmat-stîlcite pentru eternitate tocmai pentru a ne arǎta nouǎ plǎpînd-darnic, Steaua Polarǎ.
Ar fi pǎcat sǎ nu-i ascultǎm, sǎ nu deschidem larg ochii şi Sensul aproape, trecînd nepǎsǎtori şi rece pe lîngǎ toate acestea.
E SIMPLU : Iubeşte-l pe celǎlalt mai mult decît te iubeşti pe tine.
Şi dacǎ asta-i prea greu, mǎcar : gîndeşte-te la celǎlalt mai mult decît te gîndeşti la tine.
Iar dacǎ nici asta nu poţi, vei avea rǎspunsul la toate RELELE acestei Lumi Omeneşti de-acum şi de-aici.
[ Restul nu-i decît o, a nu ştiu cîta poveste pentru a te îndepǎrta tocmai, de adevǎrul pe care chiar acum, subtil atrǎgǎtor interesant, îl povesteşte].
Desigur…….
Dincolo de ascunzişuri, şicane, aparente nelǎmuriri, am încercat sǎ adaug “exponatul”-ui o voce-durere strict personalǎ semnalelor din vitrina lǎsatǎ plinǎ de praf , împrǎfuindu-se zilnic cu silnicia celor care vegheazǎ din tenebrele stalurilor de decenii întregi. Iar acelora care “întîmplarea” le este mai mult decît bine cunoscutǎ, aluziile-mi întortocheate încercînd sǎ sublinieze-apese efectul dezastrului programat, le va fi limpede cred, cǎ ele nu se vor decît o prelungire a provocǎrilor-adevǎruri cele-ale eseistului de aici, cǎutînd sensuri, dezvǎluiri, semne, semnale de-alarmǎ, guri de aer curat într-o lume care se face cǎ uitǎ sau cǎ nu ştie, ori prea timid se joacǎ de-a “capcana” intelectualului cu timpul, cu istoria şi cu morala. Mulţi vor sǎri la beregata ideii întrebînd zeflemitor-superior ce-are domne etica cu ograda-abatorului din incinta Sistemului. (n-am pus ghilimele şi nici alte semne, tocmai ca din cenuşa acesta “diamantul” sǎ taie brici ochiul mai abitir, depǎşind retina unui creier zacuscǎ ghivechi mort stîlci viu, cu-acea vagǎ-iluzoire speranţǎ cǎ din cǎrbunele-acesta-ntr-o zi vom putea avea şlefuind, tocmai raza luminii unui adevǎr clar) Mulţumesc.
P.S. întru o oarecare-ncercare de-a desluşi printre umbrele şi-nvolburǎrile unui “simplu comentator” aveţi ocazia de-a vǎ pierde şi-n labirintul textelor din catacombele subsolurilor acestui numǎr la “Primul cincinal de condamnare a……..”,”Prostie şi …..”,”Caragiale de …azi”.
Ceea ce scriu eu sunt eseuri si de felul meu sunt un”agent provocateur”, asa ca sunt magulit de reactia dumneavoastra chiar daca este ocazional obscura.Mmultumesc pentrru formularea „stalcirea memoriei” pe care cu voia dvoastra o s-o folosesc. In ceea ce priveste azilul de nebuni, Ilf si Petrov scriau ca intr-o societate nebuna, azilul este singurul loc normal. Iar Caragiale a sintetizat totul in cateva propozitii: „Ma tem pentru viata me. Nu mai putem merge cafine. Fac resposabil guvern…Pupat Piata Independentii.
Cînd praful nu se mai poate nici aşeza ne mai avînd pe ce
se instaureazǎ Manipularea prin AMALGAM-uri şi -isme
Ideologia-Amestecului Alchimia Uitǎrii
STÎLCIREA MEMORIEI, ŞTERGEREA EI
Înlocuirea
Inocularea reflexului mecanic absolut unic şi imuabil
Nimicirea individualitǎţii
Înmatricularea
Înrolarea
Înregimentarea
Fixarea pentru eternitate într-un creier lichefiat zero a ideii de “masse“,
de magmǎ comunǎ,
de o unicǎ identicǎ identitate-Absolutǎ
Transformarea unui Numǎr, unei Valori, într-un non-sens fabulos, vid, gol, nul.
Alegoria creierelor transformate în ciulama cleioasǎ de viermişori claie peste grǎmadǎ.
Forme de foame în abatoarele fermei umane
Hulpavǎ-i pofta în abatoarele fermei umane
cORB la cORB nu scoate ochii, nici
pORC la pORC sau bOU la bOU, dar
OM la OM, da ! cu plǎcere ! cu imensǎ plǎcere !
cu sadism, cu subtilitate perversǎ,
cu poftǎ, cu bucurie esteticǎ : ficatul, creierul şi dinţii,
gîndul, spiritul natura fiinţei.
Totul nu-i decît o chestiune de “început”, apoi devine firesc rutinǎ,
necesitate, drog, desfǎtare, festin, dezmǎţ, distracţie, normalitate.
AZILUL DE NEBUNI, magazinul de carne, cranii şi oase
totu-i expus la vedere noi sîntem exponatele
ajunşi ORBI nu mai ştim sǎ privim calitatea produselor
şi ne îndopǎm clefǎind “eu”-l cu silnicia propriei noastre pseudo-fiinţe
veşnic AŞTEPTÎNDU-L pe CARAGIALE
In articolul lui, domnul Dr. Dan ne propune un exercitiu de gimnastica mintala pe care putini oameni ar fi inclinati sa-l faca zilele astea. Eruditia lui Dan este obvioasa dar stimate domnule doctor, de ce nu incerci ceva a la Hans Rosling in ilustrarea cresterii populatiei globului? Milioane te-ar citi.