„Facultatea de Litere e singurul loc în care se formează, an de an, cititori profesionişti“

un interviu cu vorbavine.ro

  • Recomandă articolul
Aproape fiecare promoţie de studenţi de la Facultatea de Litere din Bucureşti își propune, manifest sau nu, să scoată o revistă literară. Vorba Vine umple de-acum un gol prelungit, continuă o serie astăzi invizibilă de proiecte mai mult sau mai puţin oficiale (dacă ar fi să amintim doar de celebrele Noii sau Litere nouă ori despre efemeride recente, ca Doamna Grasă). Doar că Vorba Vine plusează şi readuce în atenţie proiectul unui cenaclu profesionist, conceput ca un atelier public de lectură ţinut în Club A, dar şi ideea de trust intelectual. Tocmai de aceea, i-am invitat la un dialog pe patru dintre promotorii Vorba Vine: studenții Alex Dumitriu, Alexandra Cozmolici și Filip Dogaru, alături de cel care i-a descoperit și i-a pus la treabă, criticul literar Cosmin Ciotloș.   De ce și de la ce Vorba Vine? Alexandru DUMITRIU: Iniţial, nu prea mi-a convenit acest titlu, pe care îl găseam prea „uşurel“ pentru o revistă a studenţilor de la Litere. Însă, încet-încet, m-am ataşat de el, iar astăzi mi se pare chiar o alegere inspirată. Pînă la urmă, conţinutul oferă dovada seriozităţii noastre. Şi titulatura probează că această seriozitate e dublată şi de ironie, şi de umor.   Cine vă […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.