Fameni şi şoareci

În van, dotat cu furculinguri, vrei zeama lungă să ţi-o găţi, când ea şi tu nu sunteţi singuri, ci-ntre chiţcanii cu mustăţi, cu scări, cu flamuri şi cu surle ce-or să te zboare de pe tron, cum suie,-n juru-ţi, nu pe turle, ci din castron în alt castron, ne’ngăduind să-ţi treacă bolul alimentar prin tub, ca să-ţi priască, – fi’nd mata simbolul tantalicei inanităţi, prin care circulă, anhidre, ca-n cele două jumătăţi ale apaticei clepsidre, nisipuri, iar nu bunătăţi; pe când, din crenvurşti, ţi se-nfruptă chiţcanii lacomi cu mustăţi şi coadă nemaiîntreruptă de fălci de mâţ, ca-n alte dăţi, încât feştila, cât mai arde în sfeşnicul de-alamă, fă-ţi bocceaua,-n ochii ăstei hoarde, urmând să nu te mai arăţi…   O clipă, mai întâi, consacră-mi, spre-aţi spune, de nu ţi s-a spus, că ciorbelor, două-trei lacrămi le-adaugă un şmac în plus.