fara punct si virgula

atit de simplu este. iar cind acum, in noiembrie 1997, ma aplec asupra poeziilor pe colile de corectura, fara ca lucrurile sa inceapa sa se repete (ca de pilda dialogul lui gellu despre balconul din strada güntzel cu venus, ba aparind, ba ne- aparind pe muchia acoperisului, facind semne piezise sau comunicind muteste cu o piatra plata de sub un lemn din comana, sa zicem) atunci ar trebui ca oricare alt cititor s-o iau de la capat cu traducerea a ceea ce, vorbindscriind (citindascultindfabulind) s-ar articula acuma poate sau chiar altfel. unele dezechilibre ar putea perfora in portiuni paroase gramatica sau, fereasca, ar putea-o fanatiza precum „platon, calul meu obscur“ odinioara, la inceput si centru. cine stie – poate ca totul, textul de fata inclus, se petrece intr-o vaca. „a traduce“ este (loc comun, fireste) un termen impropriu pentru un lucru in curs, de fapt inexistent. ma despart, in aceasta carte, de anul care s-a perindat intre strada schlüter, unde locuiesc, si strada güntzel, unde se stabilisera gellu si lygia; ma despart, mai precis, de majoritatea timpului petrecut aplecat asupra „fetei si suprafetei“ mesei mele de scris si strabatind ciclurile volumului aparut in 1994 precum fascicola de manuscrise berlineze care […]