Farewell, Mr. Jazz

Johnny Răducanu aparține categoriei de artiști atît de profund grefați în conștiința publică, încît atunci cînd îi vedem mediați, avem senzația familiară că revedem o rudă sau un prieten apropiat. Vestea trecerii lui Johnny s-a răspîndit viral. De cele mai multe ori, doar pronunțarea prenumelui său a fost suficientă pentru a evoca inconfundabil plecarea unui om care s-a hrănit literalmente din muzică și a cărui personalitate depășește cu mult limitele genului muzical pe care l-a cultivat cu ardoare și tenacitate. A murit Johnny, îmi spun, și îl văd pe la începutul anilor șaptezeci la Sibiu, îmbrăcat într-un suman aspru, lung pînă în pămînt, ducîndu-și, cumva demonstrativ, contrabasul în spate, la repetiția pentru show-ul din ultima seară a festivalului. Mă vede, spune: „Fată, aud că faceți lucruri bune cu clubul ăla la Timișoara“. Și trece mai departe, lăsîndu-mă uluită că-și mai amintește cine sînt.  Cu cîteva luni în urmă, cu ocazia unui concert dat la Timișoara, împreună cu Marius Popp, Johnny vizitase clubul de jazz, preț de o cafea ness, pe care i-am oferit-o în grabă, fără să-mi închipui că-și va imprima în memorie chipul unei adolescente timorate, orbite de pe atunci de aura sa.  Atunci l-am auzit spunîndu-i lui Paul […]