Festivalul Cap à l’Est, editia a doua

  • Recomandă articolul
A avut loc, intre 19 si 21 august, a doua editie a Festivalului de poezie, teatru si muzica Cap à l’Est, organizat de Teatrul de Poezie „Molière“ din Paris, condus de domnul Michel de Maulne, cu sprijinul autoritatilor locale din orasul Banská ätiavnica si nationale din cadrul Centrului de Literatura „Litcentrum“ din Bratislava si al Ministerului Culturii din Republica Slovaca. Festivalul a avut loc, iar, in luna august, tot in superbul burg Banská ätiavnica. Pentru a doua oara – consecutiv! – au fost invitati, din Romania, Simona Popescu, Sorin Ghergut si subsemnatul. In mod straniu, seara de poezie romano-moldavo-bulgara – doua poete din Bulgaria, Dostena Lavergne si Aksinia Mihailova, impreuna cu Irina Nechit din Moldova, ne-au insotit vocile – s-a desfasurat in aceeasi mina ca anul trecut, cu peretii siroind, de data aceasta cu un intro din Nick Cave (credeam noi, dar am fost sabotati). Ca sa nu exasperam cititorii, sa spunem ca nu totul a fost ca in 2003. Nu, anul acesta a fost mai bine. Au venit poeti noi: alaturi de Dostena, poeta, traducatoare din greaca si franceza, tradusa in romaneste in urma cu mai multi ani la Editura Clusium, autoare a lyrics-urilor pentru o formatie rock din […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }