Feţele servilităţii

În eseurile de pînă acum ne-a preocupat, în chip mărturisit, tema genezei binelui şi a răului. Pare şi este o temă grea şi, de ce nu, una aproape imposibil de a fi atinsă, în cîteva pagini, în centrul ei vital: natura moralităţii elementare, adică surprinderea începutului şi simţirii etice a fiecărei fiinţe omeneşti. În fond, aproape nimic nu este mai dificil pentru intelect decît să se interogheze asupra originilor unui fenomen: de unde vine cinstea sau ipocrizia, bunătatea sau egoismul, altruismul sau indiferenţa, curajul sau laşitatea, fidelitatea sau trădarea, generozitatea sau invidia, demnitatea sau umilinţa servilă. Totodată, am convenit că morala este şi creaţie, nu numai sentiment şi instinct natural, dar o creaţie aparte, una cu dublă deschidere: pe de o parte, spre bine, prin efort şi bunăvoinţă, dar şi, pe de altă parte, spre rău, prin acea imaginaţie care este mai tare decît orice inhibiţie şi prin acea inventivitate infectă, care suprimă orice ruşine şi orice simţămînt al vinovăţiei.   Starea şi condiţia de supus   Aflat la acest punct, prietenul hobbesian mă avertizează să nu uit ceva extrem de simplu, anume că starea de supunere, de pildă, nu implică neapărat o formă de inventivitate, mai mult sau mai […]