Premianţii FICT 2017
- Adonis (Franţa) – Marele Premiu al FICT 2017 pentru opera sa de rang mondial
- Dinu Flămând (România) – Premiul de Excelenţă pentru susţinerea constantă a
Festivalului - Alice Notley (SUA) – Premiul „Viaţa ca un poem“ pentru întreaga sa operă poetică.
- Sandrone Dazieri (Italia) – Premiul „Literatura fără frontiere“ pentru romanele
sale mystery & thriller - Petr Borkovec (Republica Cehă) – Premiul „Literatura fără frontiere“ pentru opera sa
poetică şi pentru traduceri - Mihai Șora (România) – Premiul „Un veac de dăruire“ pentru întreaga sa operă
- Grigore Arbore (Italia) – Premiul „Cultura română fără frontiere“ pentru polivalenţa
operei sale - Maria Berényi (Ungaria) – Premiul „Cetăţean de onoare al culturii române“ pen-
tru cercetările și cărţile sale despre istoria românilor - Irina Petraș (România) – Premiul „Lectura fără frontiere“ pentru cărţile sale de eseuri,
istorie şi critică literară - Radu Ţuculescu (România) – Premiul „Romanul românesc în mileniul trei“ pentru
volumul Măcelăria Kennedy - Ruxandra Hurezean (România) – Premiul „Cartea jurnalistului“ pentru volumele sale
despre sașii din Transilvania - Oana Pellea (România) – Premiul „Scena literaturii“ pentru calitatea prestaţiei sale
scriitoricești - Dan Crecan (România) – Premiul „Arta în slujba cărţii“ pentru pictura sa inspirată din
universul lecturii - Ioan Vlas (România) – Premiul „Alexandru Căprariu – oameni în slujba cărţii“ pentru
activitatea sa de librar al Clujului - Teodor Ardelean (România) – Premiul „Biblioteci deschise“ pentru activitatea sa în
slujba cărţii - Daniel Săuca (România) – Premiul „Cultura – mod de viaţă“ pentru proiectele
sale de manageriat cultural - Sorin Dan Săndulescu (România) – Trofeul Voluntarului pentru prezenţa sa ac-
tivă la toate ediţiile Festivalului
Sărbători ale lecturii și, de fapt, ale victoriei spiritului alfabetizat asupra oralității și a anonimatului cultural, festivalurile de carte pot prilejui întîlniri mirabile și coincidențe fericite. Este unul dintre rosturile care se împlinesc magic dincolo de imediatețea unor contacte între creatori, editori, bibliotecari și publicul culturii scrise. Convocarea împreună a organizatorilor, sponsorilor, creatorilor și a beneficiarilor conturează, mai puțin vizibil, dar cu o densitate semnificativă, un spațiu de tensiuni fertile și de ritmuri convergente care, odată intrate într-o ritualistică socială specifică, creează o atmosferă și niște posibilități ale căror efecte îmbucurătoare se afirmă în timp, prin continuitate.
În România anilor mai recenți, a crescut și s‑a răspîndit numărul festivalurilor literare. Totodată, acestea au recucerit, așa-zicînd, privilegiul de a reafirma vitalitatea beletristică a unora dintre marile centre urbane românești, ca pentru a reafirma adevărul istoric al multiplicității metropolelor culturale din spațiul nostru, a căror vocație neîntreruptă pentru originalitate artistică a putut părea mai estompată în vremea politicilor culturale prea marcat centraliste.
La Cluj-Napoca, între 3 și 8 octombrie s‑a desfășurat a cincea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, ale cărui inițiativă și realizare aparțin Asociației Culturale Eikon și care a izbutit să obțină sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca. Programul pe care îl implică FICT este amplu și relativ diversificat; uneori poate chiar prea diversificat, căci concertele pe care organizatorii le au în vedere nu au neapărat de‑a face cu literatura și cu arta scrisului, putînd figura cu aceeași îndreptățire și la tradiționalele festivaluri culinare sau ale berii din orașul de pe Someș. Altceva ar fi dacă s-ar aduce în fața publicului o muzică, niște interpreți și trupe muzicale a căror creație are o legătură strînsă și mai profundă cu ceea ce scriu autorii de literatură. Lucrul acesta nu pare imposibil într-un moment cînd, în România, nume ca Ada Milea și Mihnea Blidariu sînt în plină activitate.
Ar fi, poate, de reflectat și în ce mod i se imprimă acestui Festival un caracter internațional. S-ar părea că acest lucru se rezolvă în principal prin invitarea cîtorva nume de autori de pe mapamond, atît străini, cît și exilați din România. Este, desigur, pozitiv să faci cîțiva poeți și prozatori din cele patru zări să afle că România există, să le promovezi opera la noi în traducere și să le prilejuiești cunoașterea colegilor locali. Nu este deloc rău să manifești apreciere și față de autorii care, odinioară, s-au refugiat în spații mai permisive și mai încurajatoare, arătînd că astăzi ei sînt apreciați și acasă, că locul lor este și aici. Există, însă, și forme mai consistente de internaționalizare a literaturii române, iar printre acestea s-ar putea număra – dau un singur exemplu – lansarea unor traduceri de calitate din autorii noștri în limbi de circulație, tălmăciri pentru care autorii buni nu au posibilitatea de a suporta costurile, dar pe care un asemenea festival le-ar putea prelua sub o siglă proprie. Nimeni nu spune că literatura română poate și trebuie să fie lansată în circuitul internațional doar prin efortul Institutului Cultural Român.
Dar poate că lucrul cel mai consistent pe care l-ar putea face pentru literele românești actuale un festival clujean al literaturii ar fi să invite măcar una sau două edituri străine de amplu renume, pentru a le pune nemijlocit în legătură cu cei care produc beletristică de valoare la noi și astfel, cu tact, fără a dori să li se impună cu tot dinadinsul pe agendă niște autori români, să apară prilejul ca editorii să îi întîlnească pe oamenii de talent din literele noastre. Unele festivaluri din România fac deja așa ceva, dar formele în care se poate lucra la un astfel de proiect pot fi inventive, decizînd succesul ori insuccesul inițiativei.
Rămîn înduioșătoare, chiar simpatice, „Marșul lecturii“ – o plimbare colectivă cu cîte o carte la purtător (cu popasuri de lectură) – și scutirea, pe durata Festivalului, de la plata transportului în comun, de către Primărie, a celor care sînt dispuși să citească dintr-un volum printre hurducăturile cu care este agrementat, ici și colo, traseul celui ce folosește transporturile în comun ale orașului sau care nu se lasă descurajat de virajele îndrăznețe ale tramvaielor Clujului. În alte părți, primăriile au trecut de mult timp de stadiul în care chestiunea susținerii cărții este rezolvată populist. La Aarhus, de pildă, se acordă prin concurs burse de mai multe luni (pînă la un an) cîte unui artist internațional, care candidează în schimbul angajamentului de a înzestra orașul cu o lucrare originală, eventual un roman a cărui acțiune se petrece chiar acolo. Tot la fel, în alte locuri, marșurile cărții sînt mijloace de protest civic la adresa autorităților care au cenzurat sau au interzis un autor. La noi se procedează mai curînd la o procesiune laică, pusă în slujba zeului Papirus, patronul cărții, pesemne… Neîndoielnic, merită să fie păstrată și salutată acțiunea de dăruire stradală de carte trecătorilor.
Un lucru bun este acela că se oferă premii la fiecare ediție a FICT, ca la mai toate festivalurile. În principiu, aceasta înseamnă o recunoaștere a meritelor unor scriitori și înzestrarea lor cu anumite sume impozitabile, nu foarte mari. La Cluj, aceste premii se îndreaptă, de obicei, către nume consacrate. Să nu ne facem iluzii: un scriitor român proclamat premiant la FICT nu devine, doar prin aceasta, un nume de succes internațional. Cel mult se afirmă convingerea juriului că respectivul ar merita să figureze într-o selecție axiologică ce depășește fruntariile țării. N-ar strica însă, pe de altă parte, nici ca atenția acordată scriitorilor mai puțin afirmați, dar deloc lipsiți de talent și de realizări valoroase, să crească pe viitor, poate chiar răsturnînd raportul numeric în favoarea lor. În orice caz, conform listei premiilor din acest an, un artist invitat la FICT este un artist premiat. N-o fi oare un pic cam previzibil, poate chiar cam provincial? Mă întreb.
Lucrurile, însă, nu se termină aici. Ca într‑un serial – sau ca într-o franciză hollywoodiană –, ele continuă printr-un alt festival, de astă dată unul circumscris la dimensiuni naționale; ambiții aparent mai mici, dar consistență apreciabilă. Între 8 și 10 octombrie se desfășoară, tot la Cluj, Festivalul Național de Literatură (FestLit), care, în anul de grație 2017, ajunge la ediția a IV-a. Este vorba despre un eveniment profesionist, organizat de filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Consiliului Local al Municipiului Cluj‑Napoca. FestLit include „Rondul de gală al scriitorilor“, moderat de președintele USR, criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, simpozionul – prilejuit de Anul Maiorescu – „Critica literară și viitorul literaturii“, cu discuții teoretice și aplicate dense, de cel mai mare interes (dacă ar fi să te iei după edițiile anterioare, încercînd un pronostic), publicate ulterior într-un volum de reală utilitate, precum cel de la ediția precedentă, „Parada nominalizaților la Marele Premiu“, ocazie de etalare a talentului literar în timp real și în interpretarea cvasiactoricească a scriitorilor, însoțită de festivitatea de premiere. În ultima zi, are loc descinderea „desantului scriitoricesc“ prin școlile clujene, acolo unde se plămădesc viitorii scriitori și cititorii lor performanți, semn de sănătate socială a literaturii. Trec peste concertul (de jazz) din prima seară, pentru a nu repeta lucruri deja spuse despre acompaniamentul muzical al festivalurilor literare din Cluj. În acest oraș sînt vii și în deplină putere creatoare atît maestrul Cornel Țăranu, antologic autor de compoziții pe texte și pretexte literare, cît și maestrul Constantin Rîpă, care a dat la lumină, nu cu mult timp înainte, o suită de lieduri pe poemele unor autori lirici clujeni. Fără a avea nimic împotriva evenimentelor comerciale, cu o bogat etalată tentă de marketing, care aduc șansa „îmblînzirii“ prețurilor, observ însă că FestLit vine cu o sobrietate intelectuală și cu o altitudine ideatică pe care păstrarea legăturii cu cititorul – cucerit pentru lectură fără a fi condiționat în vreun fel de achiziționarea de carte – o completează în chip fericit.