Ficţiunea amoroasă şi teoria „de plăcere“
Mihaela URSA - Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă
- 19-04-2013
- Nr. 670
-
Paul CERNAT
- Eseistică
- 4 Comentarii
Cu Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă, Mihaela Ursa se instalează confortabil în elita teoretică a generaţiei sale, după ce, în Scriitopia (2005) universitara clujeană arătase că e şi o autoare capabilă de creativitate şi imaginaţie conceptuală. Trebuie spus că, deşi coordonează de ceva vreme cercul studenţesc „Metacritic“ (pe unde au trecut cîteva speranţe şi chiar certitudini ale noului val de comentatori literari), Mihaela Ursa nu s-a ilustrat prioritar pe terenul metacriticii autohtone, asemenea mai tinerilor Andrei Terian şi Alex. Goldiş, părînd a fi interesată mai degrabă de teoria ficţiunii. Mai exact, de modul în care teoria îşi creează, asemenea istoriei, propriile ficţiuni, iar subiectivitatea teoreticianului se lasă modelată de experienţa lecturii literare şi de experienţa existenţială. Fără a face rabat de la rigorile academice, acest mic „tratat despre ficţiunea amoroasă“ nu e defel genul de lectură tehnic-erudită, aridă, „pentru specialişti“ (care, totuşi, sînt şi ei oameni), ci una dintre nu foarte numeroasele cărţi apărute la noi în care teoria de performanţă devine seducătoare, imaginativă şi captivantă, oferind echipamentul necesar unor lecturi hermeneutice „de plăcere“ şi „de cunoaştere“. De altfel, autoarea însăşi afirmă undeva că prezentul volum a fost scris în afara oricăror obligaţii universitare. Ţin să subliniez, cu […]
@Daniel StPaul: sigur, discutia ar putea fi lunga si interesanta. Nu cred ca e cazul sa ne incurcam prea mult in realism/nominalisme, desi…
In privinta „Cintarii cintarilor”, cred ca se poate sustine, in egala masura, si ce afirmati dvs., fara a exclude ce afirmam eu. Textele biblice au fost valorificate in fel si chip (y compris politic) de catre Biserica, dar nu cred ca putem ignora masivitatea dimensiunii „misogine” deconstruite de Mihaela Ursa (care, repet, vede si cealalta parte a paharului). Si au facut-o, de regula, tradind in primul rind mesajul christic, unde nu exista „discriminari” (Maria Magdalena, de pilda, e de acelasi „rang” cu apostolii). As fi foarte curios sa-mi explice cineva cu argumente neotestamentare „originare” de ce femeile aflate la ciclu nu au voie sa intre in biserica, de pilda. Asta ca sa nu mai dau si alte exemple…
@Paul Cernat
Domnul Cernat, multumesc pentru disponibilitate. Revenind, nu contest existenta ori ratiunea de a exista a unui uz curent (al formulei „erotica mistica”la Tereza de Avila) ci evidentul ei „echilibru” deplasat spre stinga, cont tinind de ordinea termenilor. Personal, nu am senzatia ca asa ar trebui sa stea lucrurile. Eroticul presupune pulsiunea subiectului uman (pe care dv o vedeti sublimata).Ca sa fim in adevar (hmm, zic vorba mare…), din pdv al fenomenului mistic, transcendentul/divinul e subiectul, el e cel care „aspira” obiectul uman si, prin feedback, (cu un termen poate ciudat, in context) psihosomatizeaza in omenesc –stigmate, transverberatie, transporturi, extaz etc.- propriu-i ecou . De altfel, la catolici, (dar nu numai) erosul e absent in definitia iubirii, al carei prototip este (la ) Dumnezeu, Deus caritas est. (Doinas a avut o intuitie profetica :” La inceput a fost cuvintul Iubire…”). Cum am dat de inteles, in materie de studiu al misticismului as jura pe de Certeau; sint despartit de notele de lectura (La fable mystique) de cu “ceva” vreme in urma , dar cred ca daca as fi intilnit-o la el, formularea “erotica mistica” m-ar fi interpelat la fel cum m-a acrosat in cele de mai sus . Pozitivisme, hermeneutici, psihanaliza & all. ne fac, in zilele noastre, se ne para stranie ideea ca, in ce priveste misticismul, in viziune “purista”, el e asa cum il prindea Leibnitz : « Et quant à sainte Thérèse, vous avez raison d’en estimer les ouvrages ; j’y trouvai cette belle pensée que l’âme doit concevoir les choses comme s’il n’y avait que Dieu et elle (l’âme, n.m.) au monde…» Hmm, l’âme conçoit, l’âme doit concevoir …
Relativ la Cintarea cintarilor, a carei tematica e iubirea (in care femeia e voce si parte cu titlu egal) vi se pare ca temeiul unui vers/et cum e “Dragostea are puternicia mortii…” este doar senzualul (valorizat suprem au ba)?
Sper sa pot da curs invitatiei lansate de dv., dar va mai dura o vreme pina cind stelele se vor aseza prielnic (asta pentru ca eu nu sint defel asezat asa…).
@Daniel StPaul: multumesc pentru lectura atenta a comentariului. Aveti dreptate, sint multe lucruri care meritau explicitate suplimentar – am incrcat sa „scurtcircuitez” aici o serie de aspecte pe care autoarea le discuta intr-o maniera mult mai complexa decit am reusit eu sa o prezint. Sint constient de asta.
Foucault e o referinta importanta a Mihaelei Ursa, inclusiv in discutarea erosului platonic, iar „demitizarea” la care fac trimitere chiar duce mai departe unele sugestii foucauldiene. Termenul de „erotica mistica” e, in schimb, unul de uz curent relativ la Tereza de Avila, si nu cred ca e nevoie de prea multe explicatii suplimentare, mai ales ca e vorba de o erotica sublimanata (ireductibila la sex), nu de erotism, iar Foucault nu are ce cauta aici.
Autoarea nu omite „valorizarile supreme” ale femeii din traditia religioasa si mitologica (de la Marea Zeita la Sofhia s.a.), dar insista – avenit, zic eu – mai ales asupra radacinilor diabolizarii femeii in cultura occidentala, cu accent special pe Vechiul Testament, Hesiod, diferiti gnostici etc. N-as zice ca in „Cintarea cintarilor” avem de-a face cu o „valorizare suprema a femeii” – poate doar cu o varorizare senzuala, erotica etc., ceea ce implica o alta discutie.
Nu, „eroticon-ul” evocat nu e „saracit” la dimensiunea de care spuneti. E doar un pretext, o invitatie la descoperirea lumilor fictionale adiacente. Va invit sa cititi cartea pentru a va convinge de contrariul.
Prefer, sincer, o critica binevoitoare uneia “incruntate”; in cea de mai sus detectez tonuri entuziaste si n-am sa-i contest autorului dreptul de a le emite. Cum nu dispun de cartea in cauza (nu pot discerne ce anume apartine autoarei si ce anume recenzentului), am sa ma refer la citeva aspecte care acroseaza (ceea ce acroseaza e un ferment al lecturii…) in cele de mai sus.
In afara cazului ca s-ar vrea o provocare, expresia “erotica mistică a Sfintei Tereza din Avila “ mi se pare nepotrivita, doar perspectiva foucaultiana a notiunii de erotic ar justifica-o, marca erotismului fiind dorinta (e.g. setea de putere a politicianului e “erotica” etc); nu vad, insa, nici o referinta la Foucalt. Din perspectiva “specializata” a fenomenului mistic religios, expresia e nefericita. Michel de Certeau e o referinta esentiala si inconturnabila si nu cred – desi asocieri intre erotism si extaz mistic se pot face- ca am intilnit-o ca atare in paginile sale dedicate misticismului crestin. In plus, expresia poate da nasteri la confuzii semantice.
Mi se pare fie oarecum grabit, fie superficial recursul la cliseu: “ procesul de „negativare“ şi „diabolizare“ a femeii de la Vechiul Testament (Lilith vs. Eva) şi Hesiod citire, trecînd prin Platon, gnostici şi neoplatonici, apoi prin cenzura catolică,…” . Intentii impartiale pot tot atit de bine sa puna in evidentsa valorizarea suprema a femeii, spre exemplu, de la Vechiul Testament (Cintarea cintarilor), la Benedict (fondatorul ordinului), la Ioan Climachul ori la… Ioan Paul al II-lea (grila de lectura fiind laica, nu vreau sa ma refer la superlativizanta paradigma crestina feminin-marianica).
In sfirsit, regret, personal, ca “eroticonul” evocat e saracit exclusiv la dimensiunea vizuala a gismo-rilor contemporane. Mi-ar place sa cred, adaptind formula consacrata, ca subiectul erotic se fait voyant par un long, immense et déraisonné épanouissement de tous les sens…