FILM. FebioFest – Praga 2003
Un succes al cinematografiei romanesti
- 04-03-2003
- Nr. 158
-
Mircea Dan DUŢĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Incepind din 1993, la fiecare sfirsit de ianuarie se desfasoara in capitala Cehiei un amplu festival consacrat creatiei cinematografice si de televiziune. Initiatorul acestui proiect este regizorul si producatorul Fero Fenic, personaj pe cit de sufletist si entuziast, pe atit de pitoresc si controversat in cinematografiile ceha si slovaca din ultimii douazeci de ani. Cu un deceniu in urma, ideea sa de a organiza o „antologie a filmului mondial“ (!) a fost primita cu scepticism si chiar cu ilaritate. Nu mica le-a fost surprinderea pesimistilor atunci cind, dupa numai citeva editii, acest festival (de altminteri necompetitiv) a devenit cel mai important tirg de film din Europa Centrala. Se proiecteaza aici in fiecare iarna peste 400 de pelicule (documentare si de fictiune), se incheie contracte impresionante, se realizeaza cifre de afaceri comparabile cu acelea „atinse“ in culisele festivalurilor de la Cannes, Venetia sau Rotterdam. Tocmai din acest motiv, „puteri cinematografice“ traditionale precum Franta, Italia sau Germania isi organizeaza la FebioFest ample „sectiuni nationale“, care nu contin niciodata mai putin de 30 de titluri. O participare constanta si aplaudata au avut, mai ales din 1997 incoace, Rusia si cinematografiile ex-sovietice. Mileniul al treilea a adus cu sine si o binevenita „invazie“ de […]