FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Publicitate și profunzime

În 1956, Alain Robbe-Grillet scrie: „Rolul scriitorului a constat în mod tradiţional în a săpa în Natură, în a o aprofunda, pentru a atinge straturi din ce în ce mai intime şi a sfîrşi prin a scoate la lumina zilei o fărîmă a vreunui secret tulburător. […] Există astăzi un element nou, care ne separă în mod radical de Balzac, dar şi de Gide şi de doamna de La Fayette: este vorba despre destituirea vechilor mituri ale «profunzimii»“ (în Pour un nouveau roman). În 1955, Jean-Pierre Richard publica unul dintre cele mai cunoscute volume ale sale: Poezie şi profunzime. (Fie spus aici, e vorba de cel mai perseverent şi, de­sigur, cel mai longeviv critic francez, după Nadeau.) În 1954, Barthes publică o capodoperă a criticii profunzimii, rămasă mereu în suspensia memoriei culturale din cauza intempestivității ei: Michelet, carte pregătită încă de la Bucureşti, din anii ’40, prin celebra mie de fişe redactate – despre care Barthes mărturisește în lucrarea lui autobiografică din 1975 –, o carte care l-a speriat mereu pe autor. În 1944, deja, scria: „O să-mi fie greu să mă reapuc de lucru. Ce sens va avea Michelet, sau, chiar mai rău poate, ce rol vor avea studiile […]