FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Tînărul Barthes şi Istoria

Primul text publicat de Barthes, în 1942, e un comentariu despre Nietzsche. Boala se declanşase de cîţiva ani, şi toate visele lui de a ajunge student la École Normale Supérieure împreună cu Philippe Rebeyrol, colegul său care avea să ajungă directorul Institutului Francez din Bucureşti, erau năruite. Primele texte traduse în româneşte în antologia Romanul scriiturii (1.) sînt comentarii la Jurnalul lui André Gide, primul mare scriitor francez nietzschean. Barthes e nietzschean înainte de a fi structuralist (dacă am şti măcar ce înseamnă să fii structuralist!), în prima lui vîrstă, cea în care influenţele marcante sînt, după opinia lui Eric Marty, Sartre, Marx şi Brecht. Eric Marty vede în aplecarea lui Barthes înspre Gide o „dorinţă de a scrie“ pe care o sting primele opere (dorinţa de a scrie este considerată aici fantasma care, odată realitatea operei instalată, dispare; da, dar tocmai că îi urmează „dorinţa de neutru“, atunci cînd Barthes realizează că opera unui autor aparţine oricui, numai lui nu). E vorba, de fapt, despre dorinţa de „a publica“, una care-l leagă pe Barthes de Proust şi, în felul acesta, de ideea atît de franceză de „scriitor“.   Dacă Barthes s-a situat în anii 1950 la stînga, din motive […]