Focul şi uitarea

Nu am mai văzut din ianuarie 1990 lumînări arzînd pentru comemorare pe holurile Universităţii. Acela a fost anul în care a văzut lumina zilei Liliana Gheorghe, studentă în anul al II-lea la Masteratul de Teoria şi practica editării pînă cînd flăcările de la Colectiv i-au curmat viaţa. Zilele acestea, lumînări ard pe holul filologiei bucureştene lîngă efigia lui Eminescu, pentru comemorarea Lilianei. Există flori în cîteva glastre, un mesaj de compasiune din partea profesorilor şi colegilor celei din fotografia cu panglică neagră. Într-un alt colţ al clădirii, la intrarea de la Matematică, există încă un altar, deja lăsat neîngrijit, sub o fotografie printată înfăţişînd alte două chipuri de victime de la colectiv – fără nume, de data aceasta. Cît de repede ne uităm morţii! Lumînările ard şi se sting, florile se usucă, banca de sub acoperămîntul negru va reintra în anonimatul unei săli de curs – poate chiar de lunea viitoare. Cînd scriu aceste rînduri ştiu că revoluţia din 1989 a fost un eşec, încă suntem conduşi de ticăloşi într-un sistem ticăloşit. Nu ştiu dacă protestele de acum pot să pornească o revoluţie. Eu însumi nu am făcut decît să dau share pe facebook la un text de Daniel Vighi […]