Francofonie: Colocviul şi Premiul internaţional „Benjamin Fondane“ 2016
Pe 21 octombrie, Institutul Cultural Român din Paris l-a celebrat o zi întreagă pe Benjamin Fondane/B. Fundoianu la INHA (Institut National d’Histoire de l’Art), instituţie academică de prestigiu din centrul Parisului. După un colocviu internaţional dedicat operei lui Fondane, seara a avut loc decernarea Premiului internaţional de literatură francofonă „B. Fondane“ 2016. Am creat acest premiu în 2006, la ICR Paris, din dorinţa de a păstra vie memoria acestui mare poet şi foarte original filozof existenţialist francez de origine română, mort în mod tragic la Auschwitz-Birkenau, în 1944. Pus sub egida OIF (Organisation Internationale de la Francophonie), acest premiu a salutat şi recunoscut poeţi veniţi dinspre toate orizonturile, care au în comun limba franceză ca limbă de scriere, chiar dacă limba lor maternă e diferită, şi al căror aport la poezia contemporană de limbă franceză nu e încă suficient recunoscut, din motive ce ţin de istorie, dar şi de conjuncturi recente. Aşa cum a fost cazul lui Fondane, care, în ciuda recunoaşterii pe care a avut-o ca gînditor în anii 1930-1940 la Paris, în ciuda iniţiativelor editoriale de după război din Franţa, România şi alte ţări, în ciuda colocviilor care i-au fost dedicate în ultimii 30 de ani, rămîne încă […]