Frapieră cu capac

Coborîse de la tejgheaua barului şi se apropiase de marginea umbrelei cu palmele ţinute sub centură şi capul uşor înclinat, ultima modă în materie de răsfăţ a fetelor din porturi adoptată ca la comandă în toate oraşele de pe coastă. Cînd soseam la dana de încărcare, nu le mai ştiam numele, purtau aceeaşi croială la bluze şi părul făcut cîrlionţi, poate în acelaşi loc şi de aceeaşi mînă. Cîţiva cadeţi şi timonieri le ţineau fotografiile pe noptieră şi vorbeau despre ele cu evlavie, iar cînd se apucau la întoarcere să le caute, realitatea nu ţinea cont de fanteziile lor nocturne şi-i împingea spre scene mai puţin onorabile. Fata apăruse la scurtă vreme după ce chelnerul îmi adusese frapiera purtînd-o ca pe-o torţă, deasupra capului, sărind peste dalele lăsate într-o rînă şi rădăcinile răsucite în crăpături. Ieşisem din port mai tîrziu decît plănuisem. Mitrache, schimbul lui Vancu, mă întorsese din drum ca să-i deconectez electromotorul ars în timpul manevrei de acostare, apoi mă bătuse la cap să i-l duc pînă la scară, de parcă pentru asta nu existau destui motorişti. Erau însă partenerii lui de table şi de cocîrţ. Cît timp călătorise pe sus frapiera îmi evocase, cu scînteierile ei metalice […]